logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Institutul pentru Studii de Holocaust şi Genocid (UBB Cluj-Napoca)

În contextul alegerilor prezidenţiale din România şi al creşterii tendinţelor extremiste şi manifestărilor legionare, considerăm oportun să facem câteva precizări.

Cunoaştem prea bine ce s-a întâmplat în perioada premergătoare şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când, sub stindardul politicilor legionare, xenofobe şi antisemite, statele europene aliate cu Germania nazistă şi Italia fascistă au marginalizat, jefuit, privat de libertate şi trimis în lagăre de muncă forţată şi de exterminare sute de mii dintre proprii lor cetăţeni. Nu avem niciun fel de garanţie că astfel de regimuri politice nu vor putea apărea din nou şi nu avem absolut nicio garanţie că noi înşine nu putem deveni membri ai grupurilor ţintă, ţapii ispăşitori ai unui astfel de regim.

Programele noastre de cercetare, bazate pe milioane de pagini de documente de arhivă şi mărturii ale supravieţuitorilor acţiunilor genocidale, demonstrează fără echivoc faptul că manifestările tipice şi comune ale unor astfel de regimuri politice conduc întotdeauna la catastrofe cu urmări grave pentru naţiunile implicate, la goluri foarte greu recuperabile în ţesătura socială a comunităţilor locale şi a societăţilor în cauză.

Singura armă cu care putem să ne opunem unor astfel de tendinţe este votul ferm pentru continuarea drumului european şi euroatlantic al României. Este imperativ necesar să nu acceptăm ca valorile libertăţii, solidarităţii şi respectului pentru demnitatea umană să fie eliminate şi să transmitem un mesaj foarte clar că nu suntem dispuşi la niciun fel de re-experimentări ale unor politici statale şi publice care au dus la moartea multor milioane de oameni şi pe care istoria şi umanitatea le-au condamnat de mult.

Institutul pentru Studii de Holocaust şi Genocid al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.