Comunicat de presă - ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza şi găzdui, în data de 11 decembrie 2024, de la ora 17:30, un eveniment dedicat memoriei fostului preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) - Aurel Vainer.
Manifestarea, desfăşurată în limba ebraică, la sediul Institutului, va avea loc în colaborare cu A.M.I.R. (Organizaţia Evreilor Originari din România) şi va cuprinde mai multe intervenţii din partea membrilor de familie, colaboratorilor şi a unor personalităţi din lumea israeliană care au avut ocazia să-l cunoască îndeaproape.
Programul evenimentului este următorul:
* Cuvânt de bun venit - Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv;
* Cuvânt introductiv din partea organizaţiei A.M.I.R. - Micha Harish;
* Mesaj video din partea deputatului Silviu Vexler, actualul preşedinte al FCER;
* Prezentarea intitulată 'Aurel Vainer, familist' - susţinută de Shmuel Cohen şi Lior Vainer;
* Prezentarea intitulată 'Aurel Vainer, un economist de renume' - de Dafna Salier;
* Prezentarea cu titlul 'Aurel Vainer, un lider al comunităţii evreieşti' susţinută de Israel Sabag, preşedintele JNF România (American Jewish Joint Distribution Committee);
* Intervenţia 'Aurel Vainer, vecin şi prieten' susţinută de binecunoscutul actor israelian Yaacov Bodo;
* Prezentarea despre viaţa lui Aurel Vainer susţinută de membrii arhivei evreimii române de la Rosh Pinna.
Aurel Vainer (1932-2021) s-a născut în data de 10 ianuarie 1932, în Ştefăneşti, judeţul Botoşani. A absolvit Academia de Studii Economice în 1953 şi a devenit doctor în Economie în 1966. A urmat cursuri de specializare, la Paris, în Marketing, Studierea Pieţei (1968), precum şi în Medierea Diferendelor Comerciale (2003).
Înainte de 1989 a activat în domeniul comerţului, statisticii şi construcţiilor, având de asemenea o îndelungată activitate de cercetare ştiinţifică la Institutul de Cercetări Comerciale şi la Institutul pentru Cercetarea Comerţului Interior. După 1989, a făcut parte din conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti.
În 2005 a devenit preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), ocupând această funcţie până în noiembrie 2020, iar apoi a fost preşedinte de onoare al FCER.
A fost decorat cu Ordinul 'Steaua României', în grad de Ofiţer (2013) în semn de 'apreciere pentru înalta ţinută morală şi profesională de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere, pentru contribuţia determinantă pe care a avut-o în conservarea moştenirii iudaice şi în îmbunătăţirea dialogului interreligios, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului, xenofobiei, rasismului şi a negării Holocaustului, precum şi pentru consolidarea legăturilor româno-israeliene şi promovarea imaginii României în lume'.
Aurel Vainer a murit la 31 octombrie 2021, fiind înmormântat cu onoruri militare, în Cimitirul Evreiesc Filantropia din Bucureşti.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.