Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Pentru o corectă informare a cetăţenilor şi având în vedere solicitările formulate de reprezentanţi ai mass-media referitoare la declaraţii publice şi comunicate de presă potrivit cărora au fost transmise către instituţia noastră sesizări având ca obiect verificarea unor aspecte de natură a influenţa corectitudinea procesului electoral, facem următoarele precizări:
Consilul Suprem de Apărare a Ţării a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar Hotărârea adoptată de membrii CSAT în şedinţa din data de 28 noiembrie 2024, fără documentele care au fost desecretizate în cursul zilei de astăzi.
În acest sens, menţionăm că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a primit, până la această dată, nicio sesizare sau informare din partea autorităţilor publice cu atribuţii în desfăşurarea procesului electoral, a organelor de politie sau a altor instituţii.
Totodată, precizăm că în noul context, al desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei CSAT, PÎCCJ analizează în acest moment elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale, infracţiunile faţă de care se vor face cercetări şi structura de parchet competentă.
De asemenea, cu privire la declaraţiile publice potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă a transmis o sesizare PÎCCJ prin care a semnalat aspecte referitoare la modul de desfăşurare a procesului electoral, precizăm că AEP nu a depus o astfel de sesizare, ci doar a redirecţionat către instituţia noastră, în data de 29 noiembrie 2024, o petiţie a unei persoane fizice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.