Comunicat de presă - Universitatea Bucureşti
Bucureşti, 3 decembrie 2024. Universitatea din Bucureşti va acorda, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura miercuri, 4 decembrie 2024, distincţia de Doctor Honoris Causa profesorului Andras Sajo, reputat specialist în drept constituţional comparat.
Evenimentul de acordare a înaltei distincţii va avea loc începând cu ora 13:00, în Sala Senatului Universităţii din Bucureşti (Şoseaua Panduri nr. 90, Bucureşti).
Profesor la Central European University din Viena şi cercetător senior la CEU Democracy Institute din Budapesta, profesorul Andras Sajo este recunoscut pe plan internaţional pentru contribuţiile sale în domeniul dreptului constituţional comparat, al teoriei politice şi al sociologiei juridice.
Judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului între anii 2009 şi 2017, profesorul Andras Sajo este, din 2020, membru al Facebook Oversight Board, o structură independentă compusă din specialişti în drept, comunicare şi reglementarea internetului, al cărei scop este monitorizarea aplicării standardelor privind libertatea de exprimare pe această platformă.
Activitatea sa academică include publicarea unor lucrări de referinţă, precum monografia Limiting Government (CEU Press, 1999), Constitutional Sentiments (Yale University Press, 2011). Cel mai recent volum al său, Ruling by Cheating (Cambridge University Press, 2021), explorează provocările contemporane cu care se confruntă democraţia. De asemenea, profesorul SajĂł este coordonatorul influentului Tratat Oxford de Drept Constituţional Comparat (The Oxford Handbook of Comparative Constitutional Law).
Aprecierea de care se bucură profesorul Andras Sajo este dovedită de numeroasele premii pe care le-a primit, de prelegerile susţinute, dar şi de apartenenţa sa la o serie de organizaţii de profil. Profesorului i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al European University Institute din Florenţa, Italia, şi al Ivane Javakhishvili Tbilisi State University, Georgia. A susţinut Prelegerea 'Blackstone' la Universitatea Oxford şi continuă să fie invitat la numeroase universităţi din Europa şi America de Nord (Harvard University, Statele Unite ale Americii, University of Toronto, Canada, Columbia University, Statele Unite ale Americii, Bocconi University, Italia).
Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti profesorului Andras Sajo este atât un semn de recunoaştere a activităţii sale ştiinţifice, cât şi o reafirmare a angajamentului Universităţii din Bucureşti de a promova excelenţa academică şi colaborarea internaţională.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.