Comunicat de presă - Teatrul pentru Copii şi Tineret 'Gong' Sibiu
Sibiu, 3 decembrie 2024. Teatrul pentru Copii şi Tineret 'Gong' Sibiu prezintă joi, 5 decembrie, de la ora 19:00, concertul - live 'Acoustic Boyz'. Evenimentul este programat pentru a marca Ziua Internaţională a Voluntarilor (ONU). Tinerii sibieni pot obţine bilete gratuite la acest concert, în baza unui certificat de voluntariat care să ateste că au desfăşurat astfel de activităţi în anul 2024. Bileţele cu titlu gratuit pot fi obţinute, în limita locurilor disponibile, exclusiv prin Agenţia de Bilete a Teatrului 'Gong' din str. Al. Odobescu nr. 4.
'Acoustic Boyz' este un trio dinamic din judeţul Braşov, format din Denis (solist/ saxofonist), Pacu (chitarist) şi Paul (tobe). Călătoria lor a început cu un TikTok viral într-o baie, evidenţiind carisma şi talentul lor muzical. Vocea plină de suflet a lui Denis, chitara fermecătoare a lui Pacu şi ritmurile lui Paul formează o combinaţie captivantă. Cunoscuţi pentru expresia 'Nu trap, Manele, Pull UP !' pe TikTok, Acoustic Boyz oferă un sunet proaspăt, autentic, care depăşeşte genurile muzicale. Carismatici, talentaţi şi amuzanţi, aceşti trei artişti redefinesc scena muzicală din Braşov şi dincolo. Alăturaţi-vă revoluţiei Acoustic!
Concertul are o durată de aproximativ 1h30min şi nu este recomandat celor cu vârsta sub 14 ani.
Preţul unui bilet la concert este de 24 de lei, tarif unic, nereturnabil. Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 - 18:00, sâmbăta între orele 10:00 - 18:00 sau duminica între orele 10:00 şi 14:00. Mai multe detalii despre bilete şi acces, puteţi găsi în regulamentul afişat pe teatrulgong.ro.
Evenimentul este prezentat în cadrul Galei Aniversare a 75 de ani de la înfiinţarea Teatrului pentru Copii din Sibiu. Agenda aniversară va include evenimente speciale ce vor avea loc în perioada decembrie 2024 - iunie 2025, până la finalul stagiunii curente.
Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG împlineşte 75 de ani. Istoria să începe în 1948 când, sub denumirea de 'Ţăndărică', s-a înfiinţat teatrul de păpuşi, în cadrul Sindicatului mixt al artiştilor, scriitorilor şi ziariştilor din Sibiu. Ca instituţie profesionistă de spectacole a fost înfiinţat în anul 1949 (21 decembrie), reprezentând a doua instituţie din ţară de acest gen, după Teatrul de Păpuşi 'Ţăndărică' din Bucureşti. Din 1949 şi până în 1997 denumirea sa a fost Teatrul de păpuşi LICURICI. În prezent, instituţia îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG Sibiu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.