Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Cu prilejul întâlnirilor de astăzi, părţile au trecut în revistă principalele evoluţii ale dosarului Schengen şi au analizat următoarele etape privind acest obiectiv, în perspectiva reuniunii Consiliului JAI, programată pentru data de 12 decembrie 2024.
Discuţiile au relevat contribuţia României la asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE, combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere. Demnitarul român a amintit măsurile adoptate atât la nivel naţional, cât şi cele convenite cu vecinii imediaţi şi cu Statele Membre UE ce au avut ca efect o scădere aproape spre zero a presiunii migratorii la frontierele României. Aceste măsuri au vizat în principal consolidarea cooperării şi intensificarea schimbului de informaţii cu statele din regiune şi cu partenerii europeni.
Totodată, discuţiile s-au concentrat şi pe măsurile tehnice privind eliminarea controalelor de frontieră de la 1 ianuarie 2025.
Interlocutorii au recunoscut rezultatele importante obţinute de România în ceea ce priveşte securizarea frontierelor şi managementul migraţiei, datorate unor măsuri bine structurate şi complementare şi au reafirmat sprijinul pentru finalizarea obiectivului legat de aderarea la spaţiul Schengen, cu ocazia Consiliului JAI din 12 decembrie.
'Discuţiile pe care le-am avut astăzi cu ambasadorii Franţei şi Germaniei confirmă poziţionarea foarte bună pe care o avem în perspectiva Consiliului JAI din data de 12 decembrie. Este important să prezervam această poziţie şi să fructificăm progresele diplomatice şi din teren în domeniul securizării frontierelor, înregistrate în ultimul an, astfel încât să încheiem cu succes acest dosar', a declarat Cătălin Predoiu.
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
Ministerul Afacerilor Interne
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.