logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

La Târgul de carte Gaudeamus lansare de carte a profesorilor FJSC despre impactul Inteligenţei Artificiale

Miercuri, 4 decembrie 2024, de la ora 16:00, profesorii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Antonio Momoc şi Romina Surugiu, lansează la Târgul de carte Gaudeamus, volumul de studii Media şi Inteligenţa Artificială.

Vor lua cuvântul coordonatorii volumului, precum şi editorul Bogdan Hrib şi jurnalistul Ion M. Ionita. Evenimentul va avea loc la standul Editurii Tritonic, la Targul de carte Gaudeamus, la Romexpo.

La acest volum au contribuit autori şi cercetători din centrele universitare din ţară, specialişti din industria comunicării, doctoranzi în ştiinţele comunicării:

Georgeta Drula (FJSC, UB, Departamentul Jurnalism) semnează capitolul 'Inteligenţa Artificială în cercetarea ştiinţifică din jurnalism şi comunicare'; Romina Surugiu (decan FJSC, UB) - 'Practici profesionale în jurnalism, transformări digitale şi Inteligenţă Artificială'; Camelia Gradinaru şi Gabriela Poleac (Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi) - 'Inteligenţa artificială şi noile forme de comunicare: influencerii virtuali'; Viorel Nistor (Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism) - 'Jurnalişti vs. Influenceri'; Cristian China Birta (Kooperativa 2.0) - Soluţii AI în marketing şi afaceri; Victor Briciu, Arabela Briciu, Andreea-Cristina Catargiu (Universitatea Transilvania din Braşov) - 'Utilizarea Inteligenţei Artificiale în procesele de recrutare şi selecţie. Indicii de la recrutorii din sectorul corporatist din România'; Antonio Momoc - 'Radio GPT. Curiosul caz al lui Alex Ionescu (A.I. Project) de la ProFM Romania; Roland Mihai (doctorand în Ştiinţele Comunicării, publicitar), 'Revoluţia creativităţii artificiale în publicitate: oportunităţi şi provocări în era generativă'; Cristian Petru (producător şi jurnalist TVR, drd. în Ştiinţele Comunicării) - 'Rolul de informare al mass media în era Inteligenţei Artificiale'; Ionuţ Butoi (FJSC, UB) - O abordare structurală a fenomenului 'ştirilor false' şi post-adevărului; Vlad Teodorescu Bîrlă (mindit.io) - 'Impactul Inteligenţei Artificiale (IA) în business. Cum folosesc antreprenorii IA în avantajul lor?', Camelia Cuşnir Dana Popescu-Jourdy, Romina Surugiu - 'Folosirea Inteligenţei Artificiale Generative în educaţie'; Angelica Helena Marinescu (Institutul de Sociologie, Academia Română) - 'Arta digitală': re-contextualizare şi re-semnificare a tehnologiilor digitale în procesul creativ artistic contemporan; Corina Ozon în dialog cu Marius Stan - 'Educarea utilizatorilor pentru antrenarea Inteligenţei Artificiale'.

La lansare vor fi dezbăute impactul TikTok şi al sistemelor de inteligenţă artificială din campania prezidenţială, precum şi relevanţa surselor de informare din social media cu accent pe radicalizare şi manipularea opiniei publice, a emoţiilor şi prejudecăţilor noastre în campanii şi în afara lor.
Afisari: 38

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.