Comunicat de presă - Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba reaminteşte consumatorilor că au obligaţia să efectueze examenul trichineloscopic înainte de a consuma carnea provenită de la porcul sacrificat în propria gospodărie pentru a elimina riscul de îmbolnăvire.
Consumatorii au posibilitatea să efectueze examenul trichineloscopic la cabinetele medicale veterinare private, la cabinetele medicilor veterinari concesionari (care efectuează astfel de examinări), dar şi la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO).
În fiecare dintre cele 69 de circumscripţii sanitar-veterinare, care cuprind toate cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale din Alba, exista cel puţin un cabinet medical veterinar în care se efectuează examenul trichineloscopic.
Transmitem cetăţenilor că se pot adresa inclusiv medicilor veterinari de liberă practica împuterniciţi care au încheiate contracte cu DSVSA Alba. Fiecare municipiu /oraş/comună are un medic veterinar de liberă practică împuternicit.
De asemenea, examenul trichineloscopic se efectuează şi la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare oficiale din Alba Iulia (centru), Sebeş, Cugir, Aiud, Ocna Mureş, Blaj, Teiuş şi Câmpeni. La nivelul CSVSAO, în cursul săptămânii, examenul trichineloscopic se desfăşoară pe parcursul programului normal de lucru, iar pentru zilele de sâmbătă (7, 14, 21 decembrie) se va asigura permanentă între orele 9.00 - 14.00.
Probele de carne sunt constituite de regulă din pilierii diafragmatici. Efectuarea examenului trichineloscopic, înainte de consumul cărnii porcului sacrificat în gospodărie, este obligatorie !
DSVSA Alba avertizează consumatorii să nu cumpere carne de porc a cărei origine nu este cunoscută, provenită din tăieri clandestine, sau care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, pentru că se expun unui risc major de îmbolnăvire.
Astfel, sunt obligatorii respectarea următoarelor măsuri:
Efectuarea examenului trichineloscopic asupra cărnii obţinute de la porcii crescuţi şi sacrificaţi în gospodăriile proprii;
Cumpărarea cărnii de porc şi produselor din carne de porc numai din unităţi autorizate/ înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
Trichineloza este o zoonoză produsă de un parazit din genul Trichinella, ce are drept gazda animalele domestice sau sălbatice, între care şi porcul domestic sau mistreţ. Omul se infestează prin consumul de carne crudă, sau insuficient preparata termic şi care conţine larvele infestante sau consum de carne fără analiza de laborator. Boala este tratabilă, dar intervenţia tardivă poate fi nefasta, prin instalarea unor sechele permanente.
DSVSA Alba
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.