Comunicat de presă - Poliţia Capitalei
Astăzi, 2 decembrie 2024, poliţiştii din cadrul Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 4, o femeie, în vârstă de 35 de ani, aflată într-o stare de agitaţie, s-ar fi baricadat într-o cameră şi refuză să iasă.
La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul Secţiei 16 Poliţie.
De asemenea, a fost solicitată o echipă de negociatori din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
La faţa locului s-au deplasat şi echipaje din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi echipaje de prim-ajutor.
La faţa locului, negociatorii au iniţiat un dialog prelungit, pentru o soluţionare paşnică şi pentru a obţine conformarea voluntară a persoanei. Întrucât aceasta nu a cooperat şi situaţia s-a menţinut tensionată, echipele tactice au intervenit.
Astfel, alpiniştii din cadrul ISU-BIF - Detaşamentul Special de Salvatori au securizat accesul prin fereastră, iar o echipă de asalt din cadrul Poliţiei Capitalei - Serviciul de Acţiuni Speciale a pătruns în interior, fiind depăşite baricadele poziţionate în zona uşii.
Intervenţia s-a desfăşurat fără incidente, iar femeia a fost predată echipelor medicale pentru evaluare.
Menţionăm faptul că siguranţa cetăţenilor este prioritară în cazul unor astfel de intervenţii, iar operaţiunea a fost finalizată cu succes.
Femeia, a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Verificările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 16 Poliţie pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.