Comunicat de presă - Senator Claudiu-Vasile Răcuci (PNL Alba)
Senat
Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
COMUNICAT DE PRESĂ
Să perpetuăm, cu mândrie, demnitate şi responsabilitate, moştenirile fundamentale lăsate de făuritorii statului naţional unitar român
Aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 reprezintă un moment fundamental, istoric, de inegalabilă importanţă pentru toţi românii. Orice cuvânt spus sau scris referitor la celebrarea a 106 ani de la naşterea statului unitar român, de la înfiinţarea României, este mult prea neînsemnat în raport cu uriaşa ocazie de a trăi pe viu acest moment, oriunde suntem astăzi, în ţară sau în străinătate !
Acum, când sărbătorim cea mai strălucită pagină a istoriei româneşti, consider că trebuie să avem un moment de reflecţie, mai ales în legătură cu ceea ce ni s-a transmis în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, care a votat în unanimitate istorică 'Declaraţia de Unire cu Ţara'.
Motto-ul Marii Uniri de la Alba Iulia a fost unul pe cât de simplu, pe atât de pilduitor: 'Unirea face puterea !'. Aceste cuvinte sunt, de fapt, chintesenţa rezistenţei naţiunii române, şi, chiar dacă după actul Unirii ne-au fost smulse părţi importante din trupul reîntregit al ţării, doar prin unitate, solidaritate, toleranţă şi bună înţelegere am reuşit să răzbim până la aniversarea de astăzi !
Măreţia zilei de 1 Decembrie 1918 este certificată de faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu a fost opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid, ci a reprezentat realizarea istorică a întregii naţiuni române, o continuare firească a evoluţiei statului naţional.
Iată de ce suntem obligaţi să evaluăm, la modul general, ca naţiune şi popor, dar şi individual, fiecare dintre noi, dacă prin tot ceea ce facem în fiecare zi reuşim să perpetuăm, cu mândrie, demnitate şi responsabilitate, moştenirile fundamentale ce ne-au fost lăsate de făuritorii statului naţional unitar român !
La Mulţi Ani, România !
La Mulţi Ani, români de pretutindeni !
La Mulţi Ani, dragi locuitori ai judeţului Alba !
La Mulţi Ani, iubiţi blăjeni !
Senator PNL Alba,
Claudiu-Vasile RĂCUCI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.