Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Am revenit cu informaţii despre activităţile desfăşurate de structurile MAI în contextul procesului de vot. Până acum, nu au fost înregistrate incidente deosebite.
Au fost primite 19 sesizări de posibile incidente electorale: opt nu s-au confirmat, alte trei sunt în curs de verificare, iar una a fost trimisă spre soluţionare Biroului Electoral Central.
Au fost aplicate cinci avertismente şi 2 amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru contravenţii legate de procesul electoral, precum fotografierea buletinului de vot, continuarea propagandei electorale, inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, şi sfătuirea alegătorului cu cine să voteze. În acest caz, preşedintele unei secţii de votare din judeţul Olt, la intrarea în cabina de vot, i-a înmânat unui alegător buletinul de vot gata deschis.
A fost întocmit şi un dosar penal pentru distrugere.
Un cetăţean s-a prezentat la o secţie de votare din municipiul Focşani, judeţul Vrancea, pentru a vota, dar după ce a ieşit din cabina de vot a cerut alte buletine de vot pretextând că a votat greşit. Membrii biroului electoral au refuzat să îi dea alte buletine, aşa că cetăţeanul le-a rupt pe cele pe care votase.
Totodată, s-a întocmit un dosar penal pentru fraudă la vot. Poliţiştii din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană din comună Cocora a încercat să voteze la o secţie de votare deşi votase la altă secţie.
De la începerea procesului de votare, mai multe persoane, membri ai birourilor electorale sau alegători, din judeţele Ilfov, Prahova, Constanţa şi Municipiul Bucureşti, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Preşedintele unei secţii de votare din Braşov a suferit un traumatism cranio-cerebral minor ca urmare a căderii unui obiect de mobilier. Persoana a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Un membru al unei secţii de votare din judeţul Prahova a suferit un traumatism la mână şi a fost transportat la spital. În alte situaţii au fost semnalate lipotimii sau stări de rău. Procesul de votare nu a fost afectat.
Următoarea declaraţie de presă va avea loc la ora 14.00.
*
**
Ministerul Afacerilor Interne acţionează pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, apărarea proprietăţii publice şi private, protecţia civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, menţinerea ordinii publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor şi îndeplinirea altor atribuţii potrivit legii.
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.