logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne

DECLARAŢIE MAI - misiuni desfăşurate în preziua alegerilor parlamentare

La acest moment, vă pot confirma că activitatea de asigurare a protecţiei transporturilor buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot s-a încheiat fără probleme. Totodată, angajaţii MAI au preluat în pază secţiile de vot pentru această noapte, urmând să le predea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, mâine dimineaţă, la ora 6 cu sigiliile intacte.

Pe parcursul acestei zile, structurile MAI au acordat în continuare atenţie sesizărilor cu privire la producerea unor incidente electorale.

Astfel, au fost sesizate 47 de incidente sau fapte interzise în context electoral: 28 s-au confirmat, 4 nu s-au confirmat, iar 15 sunt în curs de verificare.

43 dintre sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale.

Angajaţii MAI au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 22 de avertismente şi o amendă în valoare de 4.500 de lei.

Efectivele MAI rămân mobilizate pentru a asigura intervenţia rapidă şi cercetarea cu celeritate a tuturor sesizărilor privind comiterea unor fapte nelegale în context electoral.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, chiar în clădirea în care ne aflăm, funcţionează Centrul Naţional de Conducere Integrată, care asigură monitorizarea şi coordonarea tuturor misiunilor legate de alegeri. Comandamente operaţionale similare au fost activate în toate judeţele şi în Capitală. De asemenea, în fiecare judeţ au fost trimişi în sprijin de la Bucureşti, ofiţeri cu experienţă.

Pentru ziua votului, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat aproximativ 45.500 de angajaţi care să asigure climatul de ordine publică, protecţia secţiilor de vot şi cercetarea sesizărilor privind posibile incidente electorale.

Pe parcursul zilei de mâine vom susţine periodic declaraţii de presă pentru a vă oferi detalii despre misiunile efectivelor MAI pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a alegerilor.

Prima declaraţie va avea loc la ora 8 dimineaţa.
Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.