Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
În primele 10 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 11.334 de ordine de protecţie provizorii, 4.595 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de către instanţele de judecată. În aceeaşi perioadă, poliţiştii au intervenit la 111.029 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 53.953 în mediul urban şi 57.076 în mediul rural.
Prevenirea şi combaterea violenţelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru Poliţia Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituţionale, identificarea şi implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenţei să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie traşi la răspundere penală.
La nivel naţional, în primele 10 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenţei domestice a crescut cu 5%, faţă de primele 10 luni ale anului 2023, de la 48.368 la 50.614 fapte.
Un număr mai mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În acelaşi timp, indică faptul că victimele violenţei domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliţia Română.
Au fost înregistrate creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru lovirea sau alte violenţe (de la 29.987 la 30.913 fapte), ameninţare (de la 5.833 la 6.419 fapte) şi nerespectarea ordinelor de protecţie (de la 3.516 la 4.446 de fapte).
Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au 'lovirea sau alte violenţe' - 61% (30.913 fapte) şi ,,ameninţarea' - 13% (6.419 fapte), acestea reprezentând peste 74% din total.
În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 11.201 ordine de protecţie, 4.595 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 4.446 de infracţiuni.
La nivel naţional, au fost emise 11.334 de ordine de protecţie provizorii, 4.595 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 735 de infracţiuni, dintre care 421 în mediul urban şi 314 în mediul în rural.
În primele 10 luni ale anului 2024, la nivelul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene a fost pusă în aplicare măsura 'obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere' în 1.287 de situaţii, reprezentând 10,1% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi al ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.
Începând cu data de 1 octombrie 2024, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a intrat în ultima etapă de implementare, astfel sistemul a fost operaţionalizat în 18 judeţe, respectiv Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea.
De asemenea, tot începând cu 1 octombrie 2024, sistemul de monitorizare electronică se aplică şi în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauţiune şi arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligaţia de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.
Reamintim faptul că, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcţional în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, reprezentând prima etapă de implementare.
A doua etapă de implementare a sistemului informatic a continuat, începând cu data de 1 ianuarie 2024, atunci când a fost operaţionalizat în judeţele Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creştere a gradului de asigurare a măsurilor de protecţie a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.