Comunicat de presă - Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti
privind respingerea plângerii cu privire materiale de propagandă electorală ale partidului Uniunea Salvaţi România - USR
La data de 30.11.2024, ora 16.28, a fost trimisă pe email şi înregistrată sub nr. 413/30.11.2024 plângerea formulată de către cu privire la folosirea unor materiale de propagandă electorală şi continuarea campaniei electorale de către competitorul electoral Uniunea Salvaţi România - USR ulterior momentului la care aceasta a încetat.
În susţinerea solicitării, petentul a anexat capturi foto aferente a două postări USR de pe platforma Facebook, respectiv (i) postarea cu titlul 'Diaspora votează. Duminică, vino la vot!' şi (ii) postarea cu conţinutul 'Duminica trecută ai tras ţara înapoi din buza prăpastiei. Duminica asta asigur-o şi pentru următorii 4 ani! Ajută-ne să avem o majoritate democratică şi în Parlament! CMF11240015'.
În considerarea probelor sus-menţionate, petentul a solicitat eliminarea materialelor electorale, sancţionarea competitorului electoral şi sesizarea Autoritatea Electorală Permanentă pentru verificarea condiţiilor în care USR ar fi finanţat această promovare electorală în afara legii.
Analizând sesizarea formulată prin prisma motivelor invocate, a capturilor de ecran depuse, în lumina dispoziţiilor legale aplicabile, Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 al Municipiului Bucureşti o va respinge, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte postarea cu titlul 'Diaspora votează. Duminică, vino la vot!', Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 al Municipiului Bucureşti constată că aceasta nu se mai regăseşte în spaţiul online, astfel încât plângerea a rămas fără obiect cu privire la acest aspect.
În ceea ce priveşte postarea cu conţinutul 'Duminica trecută ai tras ţara înapoi din buza prăpastiei. Duminica asta asigur-o şi pentru următorii 4 ani! Ajută-ne să avem o majoritate democratică şi în Parlament! CMF11240015', Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 al Municipiului Bucureşti constată că aceasta a fost publicată la ora 6:55 în data de 30.11.2024. Având în vedere dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, potrivit cărora 'Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor şi se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, la ora 7,00', rezultă că materialul de propagandă electorală a fost publicat în interiorul campaniei electorale, cu respectarea prevederilor legale. Pe cale de consecinţă, plângerea se va respinge ca neîntemeiată sub acest aspect.
Pentru aceste motive,
BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPŢIE AL
MUNICIPIULUI BUCUREŞTI NR. 42
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. - Respinge plângerea înregistrată sub nr. 413/30.11.2024 la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 al Municipiului Bucureşti.
Art. 2. - În baza articolului nr. 80 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, împotriva prezentei hotărâri se poate face contestaţie în termen de 48 de ore de la data afişării, aceasta urmând a se depune la biroul ierarhic superior, respectiv Biroul Electoral Central.
Art. 3. - Prezenta hotărâre se publică în presă şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 42 al Municipiului Bucureşti, secţiunea Alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024, precum şi la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti - Nr. 42.
Preşedinte,
JUDECĂTOR MIHAELA-LAVINIA CÎRCIUMARU
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.