Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Institutul Cultural Român, în colaborare cu parteneri instituţionali şi culturali prestigioşi din întreaga lume, marchează Ziua Naţională a României la Anvers, Barcelona, Beijing, Berlin, Bruges, Budapesta, Chişinău, Colombo, Coslada, Cuenca, Edinburgh, Istanbul, Izmir, Lisabona, Londra, Luxemburg, Male, Oslo, Padova, Praga, Roma, Stockholm, Tarragona, Tarancon, Varşovia, Veneţia şi Viena, prin evenimente de marcă, ce prezintă publicului internaţional artişti remarcabili, diversitatea şi bogăţia patrimoniului cultural românesc şi care consolidează legăturile cu comunităţile româneşti de peste hotare.
***
Vlad Stănculeasa, Valentin Răduţiu şi Andrei Banciu alături de Orchestra Simfonică de Stat Istanbul
ICR Istanbul organizează, pe 29 noiembrie, un concert de muzică clasică susţinut de muzicienii Vlad Stănculeasa (vioară), Valentin Răduţiu (violoncel) şi Andrei Banciu (pian), alături de Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, care va avea loc la prestigiosul centru cultural Ataturk Kultur Merkezi. De asemenea, ICR Istanbul a organizat pe 27 noiembrie, alături de Consulatul General al României în Izmir, un recital de muzică clasică, la hotelul Swissotel Buyuk Efes Izmir.
Teodora Brody şi London Symphony Orchestra la LSO St Luke's
ICR Londra invită publicul pe 30 noiembrie, la prestigioasa sală LSO St Luke's, unde va avea loc concertul susţinut de Teodora Brody şi London Symphony Orchestra, dirijor Robert Ziegler. Artista va interpreta muzică inspirată din albumul său Rhapsody, care conţine aranjamente vocale originale ale unor capodopere din repertoriul clasic. Teodora Brody aduce o perspectivă cu totul nouă asupra muzicii lui George Enescu, J. S. Bach, Bela BartĂłk, Ludwig van Beethoven şi Johann Pachelbel, fuzionând elemente ale muzicii clasice cu jazz şi world music. Un alt eveniment prezentat de ICR Londra şi realizat în parteneriat cu Consulatul General al României la Edinburgh va avea loc pe 16 decembrie, în capitala Scoţiei, la Catedrala St. Giles Church, monument istoric şi de arhitectură. Violonista Adriana Cristea şi pianista Mina Beldimănescu vor susţine recitalul intitulat 'Dincolo de universul enescianËŽ, programul incluzând lucrări muzicale de George Enescu, Niccolo Paganini, Amadeus Mozart, Mircea Chiriac şi Anghelus Dinicu.
Concert AdMusicam la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
'Sinfonietta', concert din cadrul programului ICR AdMusicam Concert Series, va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie, în Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, partener al evenimentului (Strada Ştirbei Vodă nr. 33). Programul serii va fi interpretat, sub bagheta tânărului dirijor Petru Pane, de peste 20 de tineri muzicieni absolvenţi ai programului AdMusicam şi studenţi UNMB. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
Valentina Naforniţă, Ruxandra Donose, Ştefan Popp şi Opera Naţională Bucureşti la Teatro La Fenice din Veneţia
Opera Naţională Bucureşti, cu finanţarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ambasada României la Roma şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia au organizat, pe 28 noiembrie, un Concert de Gală la Teatro La Fenice din Veneţia, cu participarea Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti, condusă de dirijorul Daniel Jinga, a sopranei Valentina Naforniţă, a mezzosopranei Ruxandra Donose şi a tenorului Ştefan Popp. Programul concertului a inclus compoziţii de George Enescu, Giacomo Puccini, Francesco Cilea, Gioachino Rossini, Tiberiu Brediceanu, Giuseppe Verdi, Vincenzo Bellini şi Ioan Ivanovici. Pe 2 decembrie, în Aula Magna a Complexului Universitar 'Beato Pellegrino' al Universităţii din Padova, va avea loc proiecţia filmului 'Avram Iancu împotriva Imperiului', manifestare culturală organizată de IRCCU Veneţia, Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, Universitatea din Oradea şi Muzeul Tării Crişurilor din Oradea. Filmul va fi difuzat în limba română, cu subtitrare în limba italiană. De asemenea,
Artiştii Natalie mausova (soprană) şi Pavol Prazenica (pian), studenţi ai prestigioasei Academii de Arte ale Spectacolului din Praga vor interpreta, pe 3 decembrie, la Palatul Kaiserstein, imnul Uniunii Europene, al României şi al Republicii Cehe, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada României în Republica Cehă, cu sprijinul ICR prin Direcţia Relaţii Internaţionale.
Ansamblu din cadrul Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu la Berlin
ICR Berlin organizează, în colaborare cu Ambasada României în Republica Federală Germană şi Filarmonica de Stat Sibiu, un concert susţinut de ansamblul restrâns al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor Cristian Lupeş, în sala de spectacole a hotelului Waldorf Astoria Berlin, pe 4 decembrie. Programul artistic al evenimentului cuprinde o selecţie de lucrări muzicale inspirate din folclorul românesc şi o secţiune de divertisment muzical, incluzând piese celebre din repertoriul internaţional: Ciprian Porumbescu - 'Balada'; Grigoraş Dinicu - 'Hora staccato'; Bela Bartok - 'Dansuri româneşti'; W. A. Mozart - 'Eine Kleine Nachmusik-Nichtmusik'; 'Gipsy Life'; Carlos Gardel - 'Por una cabeza'; Piazolla - 'Libertango'.
'Trei kilometri până la capătul lumiiËŽ în campanie oficială a filmului pentru Oscar la IFC Center din New York
ICR New York va organiza o proiecţie specială a filmului 'Trei kilometri până la capătul lumiiËŽ, în regia lui Emanuel Pârvu, propunerea României pentru Premiile Oscar 2025 la categoria 'Cel mai bun lungmetraj internaţional'. Proiecţia va avea loc la IFC Center pe 4 decembrie şi va fi urmată de un Q&A cu regizorul Emanuel Pârvu şi producătoarea Miruna Berescu. Evenimentul face parte din campania oficială a filmului pentru Oscar, finanţată de Ministerul Culturii din România.
Ansamblul Cameral Violoncellissimo la Opera Naţională a Chinei şi la Teatrul Naţional al Dansului din Budapesta
ICR Beijing şi Ambasada României în China organizează pe 5 decembrie 2024, la Opera Naţională a Chinei, concertul 'De la clasic la contemporan', susţinut de Ansamblul Cameral Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu. Evenimentul marchează o dublă aniversare: Ziua Naţională a României şi 75 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi China. Pe 27 noiembrie, ICR Budapesta, în colaborare cu Ambasada României în Ungaria, a organizat în Sala Mare a Teatrului Naţional al Dansului din Budapesta (Nemzeti TancszĂnhaz), un concert al Ansamblului Violoncellissimo în formulă de 14 violoncele, interpretând lucrări de Johann Schrammel, Georg Friedrich Haendel, Constantin Dimitrescu, Bela Bartok, Radu Sinaci, Astor Piazzolla, Coldplay şi Camille Saint Saens / Radu Sinaci.
Anita Hartig la Madrid, Valentin Şerban şi Mihai Diaconescu la Barcelona
ICR Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei şi Consulatul General al României la Madrid, a organizat, pe 27 noiembrie, un recital liric oferit de soprana Anita Hartig, acompaniată la pian de Mihaela Duma. Evenimentul a avut loc în sala de recepţii a Hotelului Intercontinental din Madrid. Pe 13 noiembrie, la Barcelona, Consulatul General şi Institutul Cultural Român de la Madrid au organizat un concert extraordinar de vioară şi pian susţinut de Valentin Şerban şi Mihai Diaconescu.
Filme şi expoziţii în Spania
ICR Madrid va prezenta două filme româneşti: 'Străjerii Deltei' - pe 4 decembrie, la Biblioteca Luis Rius din oraşul Tarancon şi pe 5 decembrie, la Biblioteca Aguirre din oraşul Cuenca - şi 'Videogramele unei revoluţii' pe 3 decembrie, la Biblioteca Luis Rius din oraşul Tarancon. De asemenea, pe 25 noiembrie, reprezentanţa ICR din Spania a organizat, la Centrul Cultural Margarita Nelken de la Coslada, vernisajul 'El pueblo rumano tradicional/Gente y artesanas/Satul tradiţional românesc/Oameni şi meşteşuguri' de Sorin Onişor. Expoziţia poate fi vizitată până pe 13 decembrie 2024. Tot ICR Madrid a organizat vernisajul expoziţiei 'Atlasul frumuseţii', semnată de Mihaela Noroc, pe 20 noiembrie, în Tarancon. Expoziţia, realizată în colaborare cu Asociaţia hispano-română din provincia Cuenca şi Consulatul României la Ciudad Real, cu sprijinul primăriei din Tarancon, poate fi vizitată până pe 8 decembrie, la Muzeul CASA PARADA. ICR Madrid a mai organizat, în perioada 15-29 noiembrie, în oraşul Tarragona din Catalonia, expoziţia fotografică 'România sălbatică' de Dan Dinu. Fotografiile au fost expuse în clădirea Subdelegatului Guvernului din Tarragona (spaţiul expoziţional de la parterul clădirii).
Expoziţia Via Transilvanica - Drumul care uneşte, la Roma
Accademia di Romania din Roma, în parteneriat cu Asociaţia Tăşuleasa Social, propune publicului italian expoziţia de fotografie Via Transilvanica - Drumul care uneşte. Expoziţia se bucură de patronajul Ambasadei României în Italia şi de recunoaştere din partea Reprezentanţei în Italia a Comisiei Europene. Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 10 decembrie, în Galeria de artă Accademia di Romania in Roma. La vernisaj, vor fi prezenţi Alin Uhlmann Uşeriu - preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, Anna Szekely - vicepreşedinte, Tiberiu Uşeriu - ambasador Via Transilvanica, precum şi un reprezentant al Reprezentanţei în Italia a Comisiei Europene.
***
Romanian String Quartet la Lisabona
Ambasada României în Republica Portugheză şi ICR Lisabona au organizat, pe 27 noiembrie, în sala 'Picadeiro RealËŽ a Muzeului Naţional al Trăsurilor din Lisabona (Museu Nacional dos Coches), un concert de muzică de cameră susţinut de Romanian String Quartet.
Irina Sârbu şi Fraţii Cazanoi la Musikaliska Kvarteret din Stockholm şi Florin Estefan la Gamle Raadhus Scene din Oslo
Interpreta Irina Sârbu, alături de Fraţii Cazanoi - instrumentiştii Cezar şi Anatol Cazanoi, a susţinut, pe 27 noiembrie, un concert organizat de Ambasada României în Regatul Suediei şi ICR Stockholm în sala mare a Musikaliska Kvarteret. De asemenea, Ambasada României în Regatul Norvegiei, cu sprijinul ICR Stockholm, a organizat pe 27 noiembrie, un concert susţinut de baritonul Florin Estefan, acompaniat de pianiştii Dragoş Cantea şi Grace Jee Eun Oh, în prestigioasa Gamle Raadhus Scene, sala de ceremonii a vechii Primării din Oslo. Cu această ocazie, publicul a avut ocazia să admire lucrările vizuale recente ale artistei Valeria Duca, din Republica Moldova, într-un vernisaj dedicat iniţiativei bilaterale româno-norvegiene 'The Hills of Change', în cadrul programului RO-Cultura.
Corul Naţional de Cameră 'Madrigal-Marin Constantin' în periplu European, la Chişinău, Luxemburg, Bruxelles, Bruges şi Anvers
În perioada 20 - 25 noiembrie, Corul Naţional de Cameră 'Madrigal-Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, s-a aflat în Luxemburg şi Belgia în cadrul Turneului european 'Punţi peste Europa/ Ponts a travers l'Europe/ Bridges Across Europe', pentru a susţine cinci concerte extraordinare la Luxemburg, Bruxelles, Bruges şi Anvers. Turneul a fost organizat de Ministerul Culturii, Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului şi ICR Bruxelles. Evenimentele concertistice din Belgia s-au bucurat şi de sprijinul Ambasadei României în Regatul Belgiei. Anterior, două concerte extraordinare MADRIGAL - 'Visul European - European Dream' au fost organizate la Chişinău de Ambasada României în Republica Moldova şi ICR Chişinău, pe 13 şi 14 noiembrie. Turneul a fost organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Ambasadei României în Republica Moldova şi al Institutului Cultural Român 'Mihai Eminescu' de la Chişinău.
Concert de Jazz cu Elena Mîndru şi un cvartet polonez, la Filarmonica Naţională din Varşovia
Ambasada României în Republica Polonă şi ICR Varşovia au organizat, pe 18 noiembrie, un concert de jazz care a adus pe scena Sălii de Cameră a Filarmonicii Naţionale din Varşovia o propunere muzicală româno-poloneză inedită. Concertul a fost susţinut de compozitoarea şi interpreta de jazz Elena Mîndru, alături de un cvartet polonez format din violonistul Mateusz Smoczyski, pianistul Marcin Wasilewski, contrabasistul Kuba Dworak şi percuţionistul Michal Miskiewicz. Această primă colaborare dintre muzicienii din cele două ţări ilustrează perfect spiritul în care a fost gândit Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025. Repertoriul a inclus, în mare parte, compoziţii semnate de Elena Mîndru, dar şi aranjamente ale unor teme româneşti.
Răzvan Stoica şi Andreea Stoica au concertat la Male şi Colombo
Ambasada României în Republica Democratică Socialistă Sri Lanka, Male şi Colombo a organizat, cu sprijinul ICR prin Direcţia Relaţii Internaţionale, două recitaluri susţinute de violonistul Răzvan Stoica, acompaniat de pianista Andreea Stoica. Primul concert a avut loc pe 7 noiembrie, în Male, iar cel de-al doilea pe 12 noiembrie, în Colombo.
Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş dirijată de Pablo Boggiano la Wiener Musikverein
Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureş dirijată de Pablo Boggiano a concertat pentru prima dată în istoria sa la Wiener Musikverein, în Sala de Aur, pe 8 noiembrie. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Iunona în parteneriat cu ICR Viena, Ambasada României în Republica Austria, Consiliul Judeţean Târgu Mureş şi a fost co-finanţat din fondurile Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României. Aproape 2000 de spectatori au participat la acest eveniment memorabil, în care au fost prezentate publicului austriac lucrări de George Enescu şi Bela Bartok.
Inaugurarea Institutului Cultural Român de la Tokyo
Finalul anului 2024 marchează şi un nou moment de referinţă în parcursul ICR ca principal vector de promovare a culturii româneşti pe plan internaţional: inaugurarea celei de-a 19-a reprezentanţe din străinătate. Institutul Cultural Român de la Tokyo a fost inaugurat oficial prin evenimente culturale ce au evidenţiat sinergia dintre cele două culturi, dincolo de contextul parteneriatului strategic dintre România şi Japonia. ICR Tokyo şi Ambasada României în Japonia, cu sprijinul Primăriei oraşului Musashino şi al Societăţii Japonia-România au vernisat expoziţia cu lucrări din colecţia fotografului japonez Kosey Miya, care surprind farmecul regiunii Maramureş. Primul concert din programul cultural al reprezentanţei a adus în prim-plan sonorităţi de nai în interpretarea artistei japoneze Fumiko Sakura, cu acompaniamentul la pian al lui Eiko Tsukuda. Prin activitatea reprezentanţei ICR la Tokyo şi a programelor şi parteneriatelor culturale iniţiate de aceasta, urmărim intensificarea relaţiilor dintre cele două ţări şi o prezenţă culturală din ce în ce mai pronunţată a creatorilor români în spaţiul asiatic.
Serviciul Promovare şi Comunicare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].