Comunicat de presă - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism
Către preşedinţii partidelor politice cu candidaţi la Parlamentul României,
Către candidaţii pentru Parlamentul României
Doamnelor şi domnilor preşedinţi,
Doamnelor şi domnilor candidaţi,
AUTISM ROMANIA - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism, înfiinţată în 2001 pentru a apăra şi promova drepturile şi interesele persoanelor autiste şi a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor noştri de toate vârstele, a familiilor lor, a făcut constant acţiuni de advocacy şi a promovat nevoia creării unei strategii naţionale/ a unui plan naţional pentru autism şi în Romania, aşa cum există în cele mai multe alte ţări europene; Există şi demersuri la nivel european pentru autism. Prin Rezoluţia Parlamentului European din 4 octombrie 2023 referitoare la armonizarea drepturilor persoanelor cu autism, PE invită statele membre şi Comisia să adopte strategii naţionale transsectoriale pentru a asigura o finanţare suficientă pentru punerea lor efectivă în aplicare.
In pragul noilor alegeri parlamentare, când ne cereţi votul pentru candidaţii la alegerile pentru Parlamentul României, vă rugăm să ne răspundeţi clar şi fără echivoc la următoarele întrebări:
1. Partidul dvs susţine, prin posibili reprezentaţi ai săi în viitorul Guvern al României, crearea unei strategii naţionale/ a unui plan naţional pentru autism? Încă din anul 2022 am trimis adrese în care am solicitat întrebări dlui prim ministru, dlor miniştri (dl ministru Rafila, dna ministru Deca), primului ministru Ciucă, însă nu am primit nici un răspuns, adică am fost ignoraţi.
Argumentele noastre pentru măsuri urgente, coerente pentru persoanele autiste:
- 1/100 din persoane, cf OMS, au o tulburare din spectrul autismului, deci aproximativ 200.000 de romani sunt autişti. Dar nu există o statistică oficială în Romania.
- problematica persoanelor autiste este foarte specifică şi deosebit de complexă şi necesită o abordare intersectorială simultană, specifică, pe multiple paliere: sănătate, educaţie, social, ocupare, locuire, participare în comunitate.
- problematica copiilor noştri de toate vârstele este adesea copleşitoare pentru familiile noastre, dar şi pentru profesioniştii din sănătate, educaţie şi formare profesională, ocupare, servicii sociale, ceea ce impune o eficientă conlucrare, măsuri şi resurse bine coordonate din partea mai multor ministere şi agenţii, de resort şi mai multe resurse;
- pentru o calitate decentă a vieţii persoanelor autiste, în centrul tuturor intervenţiilor autorităţilor şi instituţiilor trebuie să fie persoana autistă şi familia sa, nu instituţiile. Este necesară o coordonare eficientă şi reală a suportului în jurul persoanei şi familiei, simultan intersectorial, inter şi multidisciplinar. În prezent, familia este pusă să alerge de la o instituţie la alta, căci fiecare instituţie are abordarea şi politicile sale, necorelate eficient cu celelalte, cărora noi, beneficiarii, trebuie să ne supunem, fără să rezolvăm problemele şi nevoile;
- este necesar ca resursele publice să fie alocate, cheltuite cu adevărat eficient, echitabil şi ţintit pe nevoile reale ale persoanelor autiste şi familiilor lor, ceea ce în prezent nu se întâmplă;
- în anii 2018-2019 a existat un demers de creare a Planului National pentru autism la nivelul Secretariatului General al Guvernului, nefinalizat însă, draftul de plan fiind în prezent la Ministerul Sănătăţii.
Drepturile persoanelor cu autism/autiste la dezvoltare, educaţie, îngrijire, la muncă, locuire, participare în comunitate vor putea fi respectate, iar calitatea vieţii îmbunătăţită, dacă există o viziune coerentă şi eforturi/măsuri conjugate, coerente şi eficiente ale autorităţilor, plus implicarea informată a persoanelor autiste şi a familiilor.
În acest moment, copiii noştri NU au şanse să devină cat mai autonomi şi independenţi potrivit cu potenţialul lor, membri activi ai comunităţii, care trăiesc demn. Resursele alocate de stat sunt insuficiente, iar cele investite prin sistemul de sănătate, educaţional, ocupare s.a sunt cheltuite ineficient şi inechitabil. Rezultatul: ajunşi tineri şi adulţi, ei sunt mai degrabă izolaţi, marginalizaţi şi aruncaţi la periferia societăţii, fără şansă la viaţă demnă şi cu sens, cu drepturi încălcate, iar familiile lipsite de speranţă şi linişte.
Considerăm o urgenţă crearea unui plan de măsuri INTERSECTORIALE, COERENTE şi INTEGRATE pe problematica persoanelor cu autism din România şi implementarea urgentă a acestor măsuri-Plan naţional pentru autism.
Copiii noştri NU mai pot aştepta!
AUTISM ROMANIA- Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism
Liuba Iacoblev
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.