logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Timişoara 2023 - European Capital of Culture

Rezultatele comunicării Programului Cultural Naţional Timişoara - Capitală Europeană a Culturii 2023 (Perioada 2022-2024)

Programul Cultural Naţional Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023 continuă să îşi lase amprenta asupra oraşului, dar şi asupra întregii Europe.

În perioada 2022-2024, Timişoara a devenit un centru vibrant al inovaţiei culturale, aducând împreună oameni din diverse colţuri ale lumii şi consolidându-şi statutul de hub cultural european. Comunicarea programului a făcut că impactul lui să fie vizibil atât în rândul publicului local, cât şi în rândul vizitatorilor din ţară şi din străinătate, iar evenimentele şi proiectele desfăşurate au fost accesibile unei audienţe diverse şi extinse.

Audienţa şi implicarea publicului

Una dintre misiunile Asociaţiei Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023 a fost derularea comunicării programului cultural prin fonduri alocate de Ministerul Culturii, la care s-au adăugat fondurile private atrase prin parteneriatele strategice şi fondurile constituite din cotizaţiile anuale ale membrilor AGA (inclusiv autorităţile publice locale: Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş).

Pe lângă locuitorii oraşului, programul a atras vizitatori din ţară şi străinătate (îndeosebi din ţări europene), dar şi din comunităţi culturale de pe alte continente.

Astfel, toate aceste fonduri au permis constituirea unui program de comunicare accesibil tuturor operatorilor culturali, prin care au avut acces la prezentarea evenimentelor pe site-ul oficial (www.timisoara2023.eu), publicarea detaliilor în newsletter-ul săptămânal cu peste 5.000 de abonaţi. Folosirea a 9 panouri de tip backlit, 2 de tip mesh şi 8 ecrane led; de asemenea, în cartierele din oraş au fost amplasate 8 cuburi cu dimensiunea de 2m x 2m cu programul lunii, iar afişe şi flyere au fost împărţite lunar de către voluntarii TM2023; toate aceste acţiuni au generat audienţe lunare pe plan local

De aproximativ 300.000 de persoane care au aflat despre evenimentele din programul oficial TM2023.

În ţară s-a desfăşurat o amplă campanie de promovare a Timişoarei în context cultural, diseminând informaţii despre cele mai importante evenimente ale programului official şi îndemnul de a alege Timişoara pentru un city-break cultural; materialele au fost vizibile cu precădere în marile centre culturale, cum ar fi: Bucureşti, Sibiu, Oradea, Deva, Arad, Cluj şi Craiova, generând o audienţă de peste 5.000.000 de persoane.

Audienţa digitală
De asemenea, un număr semnificativ de persoane au aflat despre Timişoara şi activităţile sale culturale din mediul online. Platformele digitale şi reţelele sociale au fost un canal esenţial pentru promovarea programului cultural, contribuind la creşterea audienţei internaţionale. Aproape 1.000.000 de utilizatori unici au interacţionat direct cu conţinutul digital creat pe conturile Social Media, iar campaniile de promovare online au ajuns la o audienţă globală de aproximativ 30 de milioane de persoane.

De asemenea, Timişoara a reuşit să capteze interesul presei internaţionale, având o acoperire semnificativă în publicaţii prestigioase (New York Times, Financial Times, La Stampa, El Pais, Le Monde, Time etc.) şi canale media din toată Europa. În perioada 2023-2024, totalul jurnaliştilor români şi străini care au vizitat Timişoara la invitaţia Asociaţiei este de 480, din care 140 au fost din ţări precum Franţa, UK, Grecia, Cipru, Bulgaria, Polonia, Germania, Austria, Ungaria, Spania; totalul apariţiilor din presă a însemnat 6237 de materiale (presă scrisă, materiale radio şi TV) care au generat o valoare media de peste 44 de milioane de euro.

Diversitatea audienţei
Un alt aspect remarcabil al programului Timişoara 2023 a fost diversitatea audienţei. Evenimentele au fost atent concepute pentru a atrage toate categoriile de public, de la copii şi tineri, la seniori, profesionişti în domeniul cultural şi turişti din afaceri. Prin proiectele educaţionale, expoziţiile interactive şi activităţile de tip 'open door', Timişoara a fost un punct de întâlnire pentru oameni din toate colţurile lumii, facilitând interacţiuni interculturale care au consolidat coeziunea socială.

Perspective pentru perioada 2025-2026

Pe măsură ce programul continuă până la finalul lui 2024 prin componenta Legacy TM2023, Timişoara se pregăteşte pentru noi provocări şi oportunităţi. Un accent deosebit va fi pus pe durabilitatea proiectelor implementate, pe aprofundarea colaborărilor internaţionale şi pe dezvoltarea de noi programe culturale care să adreseze nevoile comunităţii şi să sprijine inovaţia în domeniul cultural. 'Timişoara, Capitală Europeană a Culturii, a devenit un simbol al unităţii şi diversităţii culturale.

Proiectele şi evenimentele din cadrul acestui program au reunit oameni din diferite colţuri ale lumii, iar impactul lor se va resimţi şi în anii următori. Ne propunem ca această experienţă să continue să inspire şi să construiască punţi de legătură între culturi, generând un impact pozitiv pe termen lung pentru Timişoara şi întreaga regiune', a declarat Ovidiu Megan, Director Executiv al Asociaţiei Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023.

Comunicarea Programului Cultural Naţional Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023 este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.
Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.