Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa
Sărbătoarea Sfântului Andrei, celebrată pe 30 noiembrie, a fost prilejul perfect pentru beneficiari să îşi reamintească de tradiţiile străvechi, care au fost transmise din generaţie în generaţie. Aceştia au discutat despre obiceiurile populare legate de noaptea Sfântului Andrei, cum ar fi aflarea ursitului sau folosirea usturoiului ca simbol de protecţie împotriva duhurilor rele, despre care se credea că umblă libere în această noapte.
Pe lângă aceste tradiţii, seniorii au reflectat şi asupra importanţei religioase a sărbătorii, Sfântul Andrei fiind cel care a propovăduit creştinismul pe teritoriul României, mai exact în Dobrogea.
De asemenea, în anticiparea Zilei Naţionale a României de pe 1 decembrie, vârstnicii au confecţionat cocarde tricolore. Acestea au fost realizate cu bucurie şi mândrie, ca simbol al unităţii şi libertăţii obţinute de poporul român prin sacrificiul eroilor care au luptat pentru ţară. Această activitate a fost un prilej de rememorare a valorilor naţionale şi de celebrare a identităţii româneşti.
Evenimentele au adus un strop de sărbătoare în inimile seniorilor, care au retrăit momente de comuniune, tradiţie şi mândrie naţională.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.