Comunicat de presă - Patriarhia Română
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm şi discernământ în contextul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare şi ură şi ne dorim ca dialogul la nivelul întregii societăţi să cultive pacea şi liniştea, respectul reciproc şi responsabilitatea.
În această perioadă, care coincide cu Postul Naşterii Domnului Iisus Hristos, suntem chemaţi să dăm dovadă de un comportament sănătos, orientat către deschidere şi înţelegere, solidaritate şi comuniune.
Ca manifestare a libertăţii de conştiinţă, votul fiecărei persoane reflectă fidel valorile şi convingerile împărtăşite de aceasta şi nu trebuie să constituie, sub nicio formă, o cauză a tulburărilor sociale, ci o firească exercitare a unui drept democratic.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.