Comunicat de presă - Partidul REPER
Partidul REPER este de duminică ţinta unui val de atacuri fără precedent, în spaţiul digital. Conturile noastre oficiale de pe reţelele sociale, precum şi conturile principalilor candidaţi în alegeri, au fost atacate sistematic de către boti şi conturi false, iar în ultimele zile a fost lansată o amplă campanie de discreditare a partidului, fie prin presupuse mesaje atribuite susţinătorilor REPER, fie prin campanii de boţi, care nu ne aparţin, deşi sunt cu sigla REPER. Vedem cum acest lucru se întâmplă şi în ceea ce priveşte candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidenţiale.
Instituţiile statului par să privească de pe margine valul de extremism şi putinism, de fabrici de troli şi mesaje care instigă la ură, la violenţă şi legionarism.
Ramona Strugariu, copreşedintă REPER:
'Am sesizat instituţiile competente, AEP, BEC, SRI, ANCOM, DNSC pentru că asistăm la o acţiune concertată împotriva valorilor democratice, care trebuie oprită, şi avem capacitatea de a o face. Nu suntem Belarus, România este un stat de drept, democratic, membru UE şi NATO, există pârghii instituţionale cu care putem acţiona. Nu trebuie să generăm panică, ci să dăm încredere oamenilor că democraţia va câştiga această bătălie, cu efortul comun al tuturor: instituţii ale statului, lideri politici proeuropeni, societate civilă, oameni care merg la vot şi care înţeleg importanţa momentului. Fac acest apel deschis către preşedintele României să vorbească cu cetăţenii, este impardonabilă şi şocantă această linişte. Către instituţiile sesizate, să îşi facă treaba. Şi către liderii politici care mai au o urmă de responsabilitate, să nu îşi mai construiască mesajele de campanie cu mesaje de tipul 'doar PSD te salvează'. Este o insultă.Toţi liderii politici ai partidelor proeuropene trebuie să fie fermi în poziţionarea pentru stabilitate, siguranţă, investigarea finanţărilor, a potenţialelor fraude, a atacurilor în spaţiul digital, transparenţă, acum. Isteria şi sentimentul de panică nu ne ajută. Acţiunea directă şi imediată pentru apărarea democraţiei, da'.
Dragoş Pîslaru, copreşedinte REPER:
'România traversează o perioadă critică, în care stabilitatea democratică este pusă sub semnul întrebării de atacuri cibernetice şi de campanii agresive de dezinformare. REPER va continua să lupte pentru un proces electoral curat şi transparent, pentru o competiţie de pe poziţii de egalitate între competitorii electorali, dar avem nevoie de un răspuns ferm al instituţiilor. Nu este vorba doar despre un partid sau o campanie, ci despre integritatea întregului sistem democratic şi electoral al ţării noastre.'
Partidul REPER reafirmă angajamentul său pentru o Românie sigură, democratică şi europeană, şi cere solidaritate şi vigilenţă din partea tuturor cetăţenilor în faţa acestor provocări fără precedent.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.