logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Curtea Constituţională a României

În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curţii Constituţionale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheş (Dosar nr.3671F/2024), şi având în vedere art.146 lit.f) din Constituţie, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi art.37 şi 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, a dispus:

1. Reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024.

2. Înaintarea rezultatelor reverificării şi renumărării Curţii Constituţionale de către Biroul Electoral Central.

3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.

În aceeaşi şedinţă, Plenul Curţii Constituţionale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).

Totodată, în Dosarul nr.3670F/2024, a stabilit termen pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00.

*

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
Afisari: 59

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.