logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianţa Maghiară din Transilvania

Noi dovezi privind fraudarea alegerilor locale din oraşul Săcueni

În cadrul unei conferinţe de presă, Csomortanyi Istvan, preşedintele executiv al Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), a prezentat înregistrări video care demonstrează că alegerile locale din 9 iunie din oraşul Săcueni au fost fraudate.

Aşa cum se ştie, pe 10 iunie, se părea că Alianţa Maghiară din Transilvania va da primarul la Săcueni. În acel moment, situaţia era următoarea: Boros David (AMT) obţinuse 49,35% din voturi, depăşindu-l pe Beres Csaba (UDMR), care este primar al oraşului din 2008. După centralizarea voturilor din toate secţiile, diferenţa a fost de 11 voturi în favoarea lui Boros David, acesta având 46,74% din voturile exprimate valabil. După o renumărare ilegală a voturilor în cursul zilei de 10 iunie, respectiv după o următoare renumărare din noaptea de luni spre marţi, deci 11 iunie, efectuată la cererea primarului UDMR, rezultatul s-a schimbat rezultând că Beres Csaba ar fi câştigat la limită, cu un singur vot în plus.

În acel moment, AMT a anunţat că suspectează fraudă şi că va utiliza toate mijloacele legale pentru a-şi demonstra dreptatea. Biroul Electoral Central (BEC) nu a acceptat contestaţiile depuse, în care se semnala suspiciunea de fraudă electorală. De asemenea, autorităţile judeţene competente au respins contestaţiile, iar tribunalul din Marghita a validat mandatul lui Beres Csaba.

În cadrul conferinţei de presă, s-a menţionat că înregistrările video intrate în posesia AMT au fost făcute în clădirea muzeului oraşului Săcueni, care a servit temporar şi ca sediu al primăriei, respectiv sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Locală Săcueni. Csomortanyi Istvan a explicat că, în dimineaţa de după alegeri (în jurul orei 7), Beres Csaba, primarul UDMR în funcţie şi candidat pentru un nou mandat, s-a prezentat la biroul electoral de circumscripţie al oraşului cu o contestaţie şi a cerut renumărarea voturilor, deşi la acel moment nu exista un rezultat final.

Politicianul de la AMT a subliniat că în urma unei contestaţii voturile ar fi trebuit renumărate în secţiile de votare, şi sub nici o formă la biroul electoral de circumscripţie, respectiv contestaţia aferentă ar fi trebuit depusă la secţiile de votare şi dacă nu este soluţionată, atunci la biroul electoral de circumscripţie. Astfel contestaţia primarului ar fi trebuit să fie respinsă din cel puţin două motive.

Totuşi, în ziua de 10 iunie sacii cu buletine de vot, după ce au fost aduşi la biroul electoral de circumscripţie a oraşului, fără nici o hotărâre aferentă, au fost desigilaţi şi s-a efectuat o renumărare total ilegală în condiţii absolut nepotrivite pentru o renumărare, fără supraveghere adecvată. În înregistrări se poate observa un haos total la faţa locului, cu saci de voturi împrăştiaţi peste tot. În timpul renumărării, 30-40 de persoane (în mare parte neautorizate) se aflau la faţa locului, ceea ce este interzis prin lege, la fel ca şi faptul că renumărarea a avut loc simultan în patru încăperi diferite.

Csomortanyi Istvan a precizat că sacii cu voturi ar fi trebuit deschişi şi renumăraţi doar la secţiile de votare, înainte de sigilarea finală. Dacă acest lucru nu s-a realizat acolo, singura posibilitate ar fi fost la biroul electoral judeţean.

Deschiderea sacilor în alte condiţii constituie o infracţiune. În înregistrări se poate vedea clar că Beres Csaba, candidatul UDMR, se afla la faţa locului şi infracţiunea de desigilare a sacilor cu buletinele de vot are loc sub supravegherea dânsului. Legea prevede, de asemenea, că renumărarea trebuie să se desfăşoare într-o încăpere închisă, păzită şi trebuie înregistrată cu tableta gestionată de către personalul informatic instruit pentru alegeri, cerinţă care nu a fost respectată, iar despre procesul de renumărare nu există o înregistrare oficială. În final, după renumărarea descrisă mai sus, în primele ore ale zilei de 11 iunie a urmat o nouă renumărare a voturilor căruia s-a creat ca temei o hotărâre a biroului electoral de circumscripţie, de altfel tot fără a respecta atribuţiile legale aferente a biroului electoral de circumscripţie, în urma căreia s-a ajuns la modificarea totală a rezultatului alegeri pentru primar. Fraudarea alegerilor este uşor de dovedit şi prin faptul că pentru unele secţii de votare există câte patru variante cu diferite modificări a proceselor verbale cu rezultatul alegerilor, toate acestea fiind încărcate în sistemul informatic al alegerilor.

'Alianţa Maghiară din Transilvania va utiliza toate mijloacele legale pentru a obţine dreptate în acest caz. Dacă toate posibilităţile de recurs se epuizează şi Beres Csaba va rămâne primar în funcţie cu un mandat obţinut în mod evident ilegitim, vom iniţia un referendum local pentru demiterea primarului', a declarat Csomortanyi Istvan.

Csomortanyi Istvan,
Preşedintele executiv al Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT)
Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.