Comunicat de presă - SCM Timişoara
Liga Naţională de baschet se reia după fereastra echipelor naţionale. Echipa noastră deschide runda cu numărul zece, vineri, 29 noiembrie, cu un meci la Ploieşti.
Confruntarea cu echipa locală CSM Petrolul va avea loc de la ora 18.00 şi poate fi urmărită pe Youtube, la FRB TV.
Echipa din Prahova este ultima în clasament, cu 9 puncte, dar l-a transferat în urmă cu două zile pe fundaşul canadian Justin Edwards, fost campion naţional cu U-BT Cluj-Napoca.
Pe de altă parte, alb-violeţii au 13 puncte, cu care ocupă locul al nouălea.
'Eu cred că până acum s-a dovedit că nu există echipe slabe sau meciuri accesibile. Chiar şi locul din clasament nu contează atât de mult înaintea unei confruntări, aşa că trebuie să tratăm partida asta cu o maximă atenţie. Nu mai există deplasare în care noi să ne permitem să spunem că suntem favoriţi. Orice meci bun jucat în deplasare şi, bineînţeles, dacă se obţine şi victoria, este un plus pentru echipă şi ca atare trebuie să fim foarte concentraţi. A fost o pauză în care am avut de recuperat unii jucători, de exemplu Bilinovac, iar pe de altă parte nu am avut întreg lotul la dispoziţie', Dragan Petricevic, antrenor principal SCM winsed.swiss Timişoara.
Echipa noastră a trimis doi jucători la echipele naţionale în această pauză de campionat: Roland Stanciu, la naţionala U20 a României, şi Bogic Vujosevic, la reprezentativa de seniori a Austriei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.