Comunicat de presă - Partidul Social Democrat
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat bugetul în forma negociată de eurodeputatul român
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, europarlamentarii au adoptat bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, negociat de vicepreşedintele legislativului european, Victor Negrescu, document ce stabileşte angajamente financiare de aproape 200 de miliarde de euro.
'Am ajuns la un acord ambiţios privind bugetul anual al UE pentru 2025. Prin votul nostru în plen, am dat undă verde pentru ca bugetul UE să fie semnat şi transpus în lege', a afirmat vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu.
În calitatea sa de negociator-şef al legislativului european, Victor Negrescu a subliniat faptul că negocierile privind bugetul Uniunii au fost complexe, făcând referire la cele 19 ore de dezbateri care au fost necesare pentru obţinerea acordului interinstituţional.
'În vremuri de tranziţie instituţională, turbulenţe societale şi realităţi geopolitice complexe în multe regiuni ale lumii, bugetele publice sunt adesea punctul central al conflictelor politice. Vedem cum guvernele şi coaliţiile se poticnesc în bătăliile lor cu privire la priorităţile de cheltuieli. Dar noi ne-am păstrat unitatea', a declarat vicepreşedintele Parlamentului European în discursul său.
În valoare de aproximativ 200 de miliarde de euro, bugetul UE pentru 2025 este cu 6% mai mare faţă de cel din acest an. În cifre reale, majorarea este de 10 miliarde de euro şi asigură finanţarea programelor esenţiale, va permite îndeplinirea angajamentelor politice asumate de Uniune şi, în acelaşi timp, va oferi mijloacele financiare necesare astfel încât să fie rambursat împrumutul european pentru recuperarea economică post-pandemică, fără a reduce sumele pentru programele-cheie.
'Prin aprobarea bugetului UE pentru anul viitor, trimitem un mesaj puternic cetăţenilor, şi anume că UE, în ciuda contextului politic şi economic dificil, este capabilă să se doteze cu mijloacele financiare necesare pentru a-şi pune în aplicare politicile şi pentru a răspunde nevoilor cetăţenilor săi prin cele mai calibrate investiţii', a susţinut europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.
Bugetul UE pentru anul viitor include sume suplimentare faţă de propunerea Comisiei şi a statelor membre:
- am blocat măsurile de austeritate şi am recuperat 1,52 de miliarde de euro propuşi spre tăiere de Consiliu UE;
- fonduri suplimentare pentru ca cetăţenii să îşi poată repatria mai uşor drepturile sociale şi pensiile înapoi acasă dar şi pentru sprijinirea mecanismelor de dialog social;
- 422 de milioane de euro suplimentare pentru educaţie şi tineri, crescând bugetul Erasmus+ la un total de 4,3 miliarde de euro;
- 45 de milioane de euro este suma suplimentată pentru cercetare, inovare şi sănătate;
- o creştere de 30 de milioane de euro a fondurilor alocate pentru agricultură, în special pentru tinerii fermieri, precum şi recuperarea unor sume consistente nefolosite în anii trecuţi, rezultând un total record de 39,9 miliarde de euro pentru Fondul European de Garantare Agricolă;
- 5 milioane de euro suplimentare pentru natură, biodiversitate şi acţiunile climatice;
- o creştere cu 10 milioane de euro a alocărilor pentru programele dedicate gestionării frontierelor externe ale UE, în special pentru extinderea Schengen cu România şi Bulgaria;
- 6 milioane de euro în plus pentru mobilitatea militară;
- 50 de milioane de euro s-au adăugat fondurilor destinate ajutorului umanitar.
În calitatea sa de vicepreşedinte al Parlamentului European responsabil de combaterea corupţiei şi politicile în materie de transparenţă, Victor Negrescu a susţinut şi a obţinut creşterea sprijinului financiar pentru activitatea Parchetului European şi a Europol.
'În aceste marje strânse ale cadrului financiar, sunt mândru că am demonstrat că putem plăti costurile pentru planurile de redresare fără a reduce programele emblematice şi că putem menţine o disciplină bugetară', a declarat eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu.
Ca urmare a negocierilor purtate, bugetul pentru anul viitor include suma de 3 miliarde de euro ce va fi disponibilă pentru a susţine refacerea regiunilor afectate de dezastre naturale, cum au fost cele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România şi Spania, cu posibilitatea ca statele membre să folosească până la 10% din fondurile de coeziune pentru a preveni şi a reconstrui zonele afectate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.