Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud
La data de 26 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 31 de ani din Rodna. Acesta este bănuit de comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
La data de 24 noiembrie a.c., bărbatul de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 17, în apropiere de Beclean nu a respectat indicaţiile şi semnalele de oprire a unui echipaj de poliţie care însoţea un transport agabaritic. Autoturismul a intrat mai apoi în coliziune cu un autoturism de însoţire a convoiului, continuându-şi deplasarea, fără a mai opri la locul accidentului.
În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz Băi au depistat şoferul şi autoturismul implicat în evenimentul rutier, pe raza localităţii Măgura Ilvei, fiind ulterior condus la sediul poliţiei. În cadrul verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, reieşind indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, buletinul de analiză toxicologică confirmând prezenţa unor substanţe interzise.
În prezent, conducătorul auto se află în arestul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Rutier în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.