logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Teatrul 'Anton Pann' din Râmnicu Vâlcea

Dublu eveniment la Teatrul Anton Pann, joi 28 noiembrie

Premiera spectacolului' Pietre în buzunar', ora 19.00

Şi vernisajul expoziţiei de pictură' Rădăcini', ora 18.45

La sfârşitul acestei luni, mai precis pe 28 noiembrie, la sediul Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea veţi avea parte de un dublu eveniment: de la ora 19.00 premiera piesei' Pietre în buzunar' de Marie Jones, spectacol în regia Vlad Trifaş şi de la ora 18.45, în cadrul parteneriatului cu UAP Vâlcea, vernisajul unei expoziţii de pictură' Rădăcini' semnată Daniel Toader, scenograf şi membru al UAP din România, Filiala Bucureşti.

Teatrul Anton Pann are bucuria să anunţe că începând cu 28 noiembrie, repertoriul Teatrului Anton Pann se va îmbogăţi cu un nou spectacol. Este vorba de piesa' Pietre în buzunar' de Marie Jones, spectacol în regia Vlad Trifaş. Acţiunea piesei se petrece într-un sat din Irlanda unde o echipă de la Hollywood înceracă să producă o peliculă de mare succes. Alături de alţi localnici, pentru 40 de lire pe zi, la casting se prezintă Jake şi Charlie, doi scoţieni fascinaţi de film şi cu dorinţa de a ajunge în America. Unul dintre ei are scris un scenariu care şi-ar dori să fie prezentat producătorului. Cu siguranţă urmărind spectacolul veţi descoperi povestea celor doi şi a altor localnici care fac figuraţie în acest film.

Cosmin Teodor Pană şi Codrin Boldea sunt cei care vor interpreta rolurile celor doi şi a altor 16 personaje de pe platoul de filmare. Sub bagheta regizorală a lui Vlad Trifaş, împreună cu ei vom descoperi povestea realizării filmului şi vom cunoaşte personaje diferite.

Piesa autoarei contemporane Marie Jones este faimoasă încă de la premiera din 1996. A fost prezentată la West End (Londra) şi pe Broadway cu un succes remarcabil, obţinând numeroasei premii. Graţie regizorului Vlad Trifaş, unul dintre tinerii talentaţi regizori ai României, cu montări pe scena unor teatre din România şi Europa, începând cu 28 noiembrie piesa poate fi văzută şi de către publicul vâlcean.

De la ora 18.45 în foierul teatrului va avea loc vernisajul expoziţiei' Rădăcini' expoziţie care are în centrul atenţiei peste 50 de lucrări de pictură, toate purtând semnătura lui Daniel Toader.

Absolvent al Institului de Artă Nicolae Grigorescu, secţia scenografie, Daniel Toader a colaborat ca scenograf de film cu Casa de Producţie Castel Film mai bine de 25 de ani pt producţia de film american. A lucrat şi pt filmul românesc ca scenograf la filmele lui Dan Piţa, Alexa Visarion, Sinisa Draghin.

A fost nominalizat de mai multe ori la premii naţionale şi europene, dar premiul oferit de Uniunea Cineaştilor pt Scenografie şi premiul Gopo pt scenografia filmului 'Dacă Bobul nu moare' regia Sinisa Draghin, sunt demne de menţionat.

Expoziţia care va avea vernisajul pe 28 noiembrie este o expoziţie itinerantă ea fiind prezentată cu succes în mai multe oraşe din ţară printre care şi la Râmnicu Vâlcea.

Aşadar, de la ora 18.45, joi 28 noiembrie, vernisajul expoziţiei' Rădăcini', semnat Daniel Toader şi premiera piesei' Pietre în buzunar' de Marie Jones, spectacol în regia Vlad Trifaş.
Afisari: 35

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.