Comunicat de presă - Fundaţia Regală Margareta a României
26 noiembrie 2024
Ediţia 2024 a Galei Tinere Talente, organizată de Fundaţia Regală Margareta a României, a avut loc aseară la Teatrul Naţional 'I. L. Caragiale' Bucureşti (TNB), în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Sofia. Realizările artistice ale unora dintre cei mai talentaţi tineri din ţară, 15 muzicieni şi 15 artişti vizuali, bursieri în cadrul programului Tinere Talente, a XVI-a generaţie, au fost celebrate cu această ocazie.
Gala Tinere Talente este evenimentul care a pus în lumina reflectoarelor pe bursierii Fundaţiei la final de proiect, printr-un un program muzical pregătit de tinerii muzicieni şi o amplă expoziţie de artă vizuală cu lucrări realizate în anul de bursă.
Sponsori, parteneri, donatori şi susţinători ai tinerilor artişti au avut ocazia să facă cunoştinţă cu personalitatea artistică a fiecărui tânăr. S-au bucurat de proiectele lor artistice individuale şi comune, de progresele pe care aceşti tineri le-au făcut de-a lungul anului, ca urmare a susţinerii prin bursă în valoare de 2.000 euro şi având îndrumarea mentorilor şi a profesorilor, precum şi susţinerea Fundaţiei.
Pe parcursul concertului, tinerii muzicieni au interpretat fragmente emblematice din repertoriul de operă şi balet, pregătite sub îndrumarea mentorului Rafael Butaru, violonist, concertmaestru al Filarmonicii George Enescu şi al Operei Naţionale Bucureşti. Tinerilor li s-au alăturat pe scenă violoncelista Julia Coteanu, fostă bursieră Tinere Talente şi balerinii Operei Naţionale Bucureşti, Raluca Jercea şi Cristian Şuşu. Gala Tinere Talente a fost prezentată de Bogdan Chenciu, moderator-realizator de emisiuni tv.
'A fost o seară specială dedicată artei, pasiunii şi frumuseţii muzicii clasice şi ne-am bucurat să avem alături public numeros pentru un spectacol care a îmbinat capodopere atemporale din repertoriul de operă şi balet şi talentul tinerilor muzicieni, putându-l într-o călătorie sonoră de neuitat. Am traversat epoci şi stiluri muzicale, de la eleganţa barocului lui Handel şi Charpentier, la sensibilitatea romantică a lui Verdi şi Puccini, până la rafinamentul baletului lui Ceaikovski. Fiecare piesă a spus o poveste, a evocat o emoţie şi ne-a invitat să descoperim nu doar supleţea muzicii, ci şi puterea ei de a uni sufletele' - violonist Rafael Butaru.
În cadrul evenimentului, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a acordat diplome companiilor şi instituţiilor care se implică cu generozitate în susţinerea programului Tinere Talente: compania Dedeman - sponsor al programului, reprezentată de Georgiana Grigoraş, Specialist Relaţii publice; compania PEPCO Retail - sponsor; echipa TVR Ora Regelui - partener media, reprezentată de producătorul Lidia Voicu şi redactorul Diana Ilica; Teatrul Naţional 'I. L. Caragiale' Bucureşti, partener tradiţional al evenimentului, reprezentat de doamna Adriana Popescu, Director al Direcţiei Comunicare şi Relaţii Internaţionale; domnului Rafael Butaru, mentor de 10 ani în cadrul proiectului. Mugurel Mărgărit, Director executiv al Fundaţiei, le-a mulţumit şi le-a oferit recunoaştere pentru dorinţa de încurajare a creativităţii autentice şi susţinerea noii generaţii de artişti.
La final, cei 30 de bursieri ai programului Tinere Talente - ediţia 2024, au primit diplome pentru performanţa artistică în domeniul artelor vizuale şi a muzicii clasice.
Momentul artistic din sală a fost completat de Expoziţia de artă vizuală, în foaierul Media al TNB (aripa Grand Hotel), cu lucrări relevante din proiecte individuale ale bursierilor realizate cu materiale achiziţionate din bursă, precum şi selecţii de lucrări din proiectele comune: expoziţiile Jurnal de Viaţă, Forma Gândului, Pasiunile şi Preocupările membrilor Familiei Regale, coordonate de mentorul conf. univ. dr. Ion Anghel. Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a vizitat expoziţia însoţită de mentorii conf. univ. dr. Carmen Apetrei şi conf. univ. dr. Ion Anghel, alături de bursierii care au expus şi publicul invitat la Gală.
Expoziţia va rămâne deschisă publicului până pe 17 decembrie, iar intrarea este liberă.
Programul Tinere Talente în cifre, în anul 2024, a însemnat:
- 30 de bursieri: 15 muzicieni şi 15 artişti vizuali
- 411 accesorii muzicale şi instrumente, echipamente sau materiale de lucru (chitară de epocă, corzi, saxofon, maşină pentru confecţionarea anciilor, camera video, scaun pian, tablete grafice, laptopuri, aparate foto, imprimante, culori acrilice, pensule, şevalete etc.)
- 99 de cărţi, albume de artă şi partituri
- 56 de participări la expoziţii de artă individuale şi de grup, 6 prezentări de modă, plus 5 organizate de Fundaţie
- 148 de participări la recitaluri, 30 de colaborări cu orchestre, plus 13 organizate de Fundaţie
- 111 cursuri, proiecte, mentorate şi masterclass-uri, plus 12 organizate de Fundaţie
- 50 de vizite de documentare
- 25 premii, din care: 1 trofeu, 4 Gale ale Laureaţilor, 8 premii I, 1 premiu de excelenţă, Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei arii de operă la Concursul Alexandru Fărcaş Voice Competition, Premiul Radio România în cadrul Concursului Internaţional de Canto 'Ionel Perlea', Premiul pentru debut la Bienala Naţională de Artă Plastică 'Lascăr Vorel' Piatra Neamţ
- 18 burse (Erasmus, Sonoro Interferenţe, UNIMIR, etc.)
Tinere Talente a devenit un proiect de ţară, care sprijină tinerii artişti talentaţi, oferindu-le şanse egale, indiferent de provocările sociale sau economice din mediul din care provin. Fiecare dintre cele trei componente ale programului - artă, educaţie şi impact social - demonstrează că investiţia în talentul artistic al noii generaţii este un act responsabil şi sustenabil pentru viitorul României.
Partener: Kaufland România
Sponsori: EY România, B&B Collection - Kultho, PEPCO Retail, PPG România - Oskar, Ferrero Rocher, Dedeman, Yardi România, UniCredit Bank, Enayati Medical City, Highlight Agency
Sponsori in kind: Casa Siqua, Easy Print Services, AQUA Carpatica, Angelli, Emotion Philms Production
Partener instituţional: Teatrul Naţional 'I. L. Caragiale' din Bucureşti
Parteneri media în 2024: Europa FM, TVR, TVR Cultural, Radio România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio Trinitas, RFI România, AGERPRES, Forbes, Forbes Life, ziarul cotidian diplomatic Nine O'Clock, Zile şi Nopţi, Revista BIZ, Haute Culture, Revista CARIERE, Revista Insight TAROM, Cocor Media Channel, IQads, SMARK, Phoenix Media, mediaTRUST România, Zenith Media
***
Programul Tinere Talente
Programul naţional Tinere Talente, derulat de Fundaţia Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini şi promova tinerii artişti talentaţi care provin din familii cu venituri reduse şi care au nevoie de sprijin financiar pentru a-şi atinge adevăratul potenţial şi a-şi exprima talentul. Ceea ce diferenţiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea şi afirmarea acestor artişti în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroşi, pregătire prin masterclass-uri şi au oportunităţi de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică.
Până în prezent, 440 de burse au fost acordate tinerilor talentaţi, aflaţi la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee şi universităţi din România, fiind ajutaţi să-şi depăşească greutăţile financiare şi să continue să-şi exprime valoarea artistică. De-a lungul timpului, peste 2.000.000 de euro au fost investiţi în viitorul artistic al României.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org. Programul naţional Tinere Talente este susţinut de parteneri şi sponsori, dar şi prin donaţii realizate online - www.frmr.ro/donationline , susţinând, astfel, bursele pentru tinerii talentaţi ai României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.