Comunicat de presă - Senator Claudiu-Vasile Răcuci (PNL Alba)
Senat
Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
COMUNICAT DE PRESĂ
Se impune dinamizarea combaterii violenţei împotriva femeilor
Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 54/ 134 din 17 decembrie 1999, data de 25 noiembrie ca fiind Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii.
Comunitatea internaţională şi societatea civilă au ajuns la concluzia că nu există circumstanţe atenuante pentru violenţa împotriva femeilor şi, de asemenea, că fenomenul reprezintă o încălcare gravă a drepturilor lor, fiind inacceptabil şi de netolerat.
Cu toate că legislaţia noastră a fost sensibil îmbunătăţită în ultima perioadă, fenomenul atinge încă, din nefericire, cote alarmante în România.
În consecinţă, consider că se impune multiplicarea numărului campaniilor publice de informare, cu atât mai mult cu cât un procent important al populaţiei României susţine faptul că instituţiile care se ocupă de combaterea violenţei în familie nu sunt cunoscute. De asemenea, conform sondajelor de opinie, 80 la sută dintre români afirmă că este absolut necesară intervenţia poliţiei în aceste cazuri, ceea ce denotă faptul că populaţia percepe violenţa în familie ca pe orice altă formă de violenţă.
Informaţiile publice denotă însă măsurile luate în ultima perioadă de către autorităţi nu au reuşit nici pe departe să combată în mod real fenomenul violenţei împotriva femeilor. Statisticile, extrem de îngrijorătoare de altfel, indică faptul că în ultimii ani numărul femeilor decedate din cauza agresiunilor partenerilor de viaţă a crescut alarmant. De asemenea, în România nivelul violenţei în familie depăşeşte media europeană, românii fiind printre cei mai agresivi europeni.
Datele oficiale, care indică aproximativ 45.000 de victime anual, nu reflectă adevărata dimensiune a flagelului femeilor maltratate de bărbaţi, specialiştii atrăgând atenţia că alte sute de mii de femei îndură zilnic bătăi, neavând curajul să se adreseze autorităţilor.
Repercusiunile acestor forme de violenţă se transpun şi prin creşterea fenomenului violenţei în şcoli, deoarece copiii au tendinţa de a imita şi împrumuta în comportamentul lor ceea ce văd şi ceea ce li se întâmplă în propriile familii.
Mai mult decât atât, fenomenul violenţei împotriva femeii şi, în general, violenţa în familie, se manifestă şi în sfera politicului. Observăm de multe ori că în locul unor dezbateri civilizate, pe proiecte concrete şi idei constructive, cu un limbaj decent, asistăm la discuţii agresive, pigmentate cu violenţă verbală, ceea ce determină populaţia să aibă o atitudine de desconsiderare faţă de întreaga clasă politică.
În concluzie, îmi exprim încrederea că autorităţile responsabile de combaterea acestui fenomen alarmant vor da dovadă de fermitate, astfel încât legile să poată fi aplicate, iar vinovaţii să fie aspru pedepsiţi, în vederea descurajării altor potenţiali agresori.
Senator PNL Alba,
Claudiu-Vasile RĂCUCI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.