Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Delta' al judeţului Tulcea
Către locul producerii evenimentului, s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului Tulcea, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un echipaj din cadrul SAJ Tulcea.
La sosirea forţelor de intervenţie, au constatat că este vorba despre o coliziune între 2 autoturisme, în care se aflau doar şoferii (2 bărbaţi în vârstă de 28 de ani, respectiv 70 de ani), aceştia reuşind să se autoevacueze, fiind preluaţi în vederea evaluării şi acordării primului ajutor medical.
Ulterior, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost transportat la o unitate de primiri urgenţe.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.