Comunicat de presă - Poliţia Capitalei
Conform datelor centralizate la nivelul Centrului de Comunicare al Municipiului Bucureşti, până la oră 11.00 nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral.
Menţionăm faptul că nu au fost candidaţi sancţionaţi.
Au fost sesizate două posibile incidente electorale dintre care unul nu a fost confirmat.
Angajaţii MAI rămân mobilizaţi pentru asigurarea desfăşurării în siguranţă a alegerilor şi pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.
Având în vedere solicitările pe acest subiect, reiterăm că potrivit Legii nr. 370 din 2004 pentru alegerea Preşedintelui României, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale, respectiv de ieri de la ora 7.00, este interzisă.
Potrivit Deciziei nr. 4546 din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, deci este interzisă continuarea promovării electorale inclusiv pe aceste reţele.
În continuare, fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale, va fi verificată cu operativitate, imparţialitate şi profesionalism de angajaţii MAI, indiferent de persoanele implicate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.