Comunicat de presă - Consiliul Judeţean Ilfov
Fundaţia 'Ilfov Împreună', înfiinţată de Consiliul Judeţean Ilfov, a încheiat un protocol cu Penitenciarul Jilava, pentru acţiuni de voluntariat. Concret, în adăpostul public din Buftea merg cinci deţinuţi, însoţiţi de agenţi de poliţie
penitenciară, şi lucrează opt ore pe zi, până în 29 noiembrie.
'În adăposturi, cuştile nu rezistă mai mult de de un an. Câinii le rod. De stres, de plictiseală, de frustrare. Orice mână de ajutor este binevenită, cu atât mai mult acum, în sezonul rece, când nevoile în adăposturi sunt mult mai mari. În plus, forţa de muncă este mereu o provocare în orice domeniu, aşa că mulţumesc reprezentanţilor Penitenciarului Jilava pentru această colaborare', declară Hilde Tudora, director Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean Ilfov.
Până acum, deţinuţii au construit 11 cuşti, din cele 40 aflate în plan. 'Colaborăm foarte bine cu cei cinci oameni de la penitenciar. Muncesc la foc automat, ştiu ce au de făcut, sunt respectuoşi, vorbesc frumos şi vin cu soluţii, atunci când întâmpinăm câte o problemă', povesteşte Cătălin Nedelcu, responsabilul de proiect din partea Protecţiei Animalelor Ilfov.
Penitenciarul Jilava are, în prezent, 20 de puncte de lucru, la instituţii de stat, dar şi la parteneri privaţi. 'E un prim pas spre comunitate, spre reintegrarea socială. Deţinuţii schimbă mediul, ies din penitenciar, sub supraveghere şi rezultatele muncii lor se văd efectiv la finalul programului, pentru că sunt palpabile. Acest lucru îi disciplinează şi îi responsabilizează. Şi mai e un aspect, deloc de neglijat: Dacă nu ai nimic de făcut, timpul trece greu, dar când eşti ocupat, nici nu realizezi cum zboară', spune Ionela Chiper, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Jilava.
În adăpostul public din Buftea sunt aproximativ 150 de câini, în timp ce la Brăneşti se află în jur de 250 de animale. Adopţia animalelor este gratuită.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.