logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa

Un tronson al străzii Baba Novac a intrat în reabilitare

Primăria Municipiului Constanţa continuă programul de reabilitare a infrastructurii rutiere şi pietonale în cartierele oraşului. Începând de astăzi, echipele Confort Urban intervin asupra zonei pietonale pe strada Baba Novac, tronsonul cuprins între strada Operei şi strada Soveja. Intervenţiile au loc în contextul finalizării lucrărilor operatorului local de apă şi canalizare.

Se lucrează etapizat pentru a elimina disconfortul creat de lucrări. În prima etapă, pe tronsonul delimitat de strada Operei şi strada Soveja, trotuarele vor fi recondiţionate complet, se vor înlocui bordurile şi vor fi montate pavele autoblocante pe strat de nisip. Totodată, se va crea infrastructura pentru reţeaua de comunicaţii, iar sistemul de iluminat public va fi modernizat. După reabilitarea trotuarelor va fi reabilitat şi carosabilul, apoi vor fi aplicate marcajele rutiere.

Cea de-a doua etapă a proiectului presupune reabilitarea tronsonului delimitat de strada Operei şi bulevardul Aurel Vlaicu.

Constănţenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugaţi să NU îşi parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră şi să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări.

Serviciul Relaţii Internaţionale, Comunicare şi Turism
Direcţia Organizare Evenimente
Primăria Municipiului Constanţa
Afisari: 25

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.