RETRANSMITERE: Comunicat de presă - Teatrul Naţional Târgu Mureş - Compania 'Liviu Rebreanu'
'Visul' ne readuce la Sala Mică vraja universului shakespearian într-o montare plină de prospeţimea cu care tânărul regizor Nicolas Cristache începe să îşi obişnuiască publicul. Beneficiind de o distribuţie excepţională şi de o echipă dedicată, producţia promite să îşi delecteze publicul în aceeaşi măsură în care îl va face să se redescopere.
''Visul': o nouă interpretare dinamică şi vibrantă a celei mai savuroase comedii shakespeariene, 'Visul unei nopţi de vară', explorează complexitatea dragostei în toate formele şi complicaţiile sale, printr-o poveste care conturează o experienţă similară unui caleidoscop al emoţiilor.
Iubirea este cuvântul cheie în jurul căruia se construieşte întreaga acţiune, iar pe măsură ce povestea se desfăşoară prind contur tot mai multe forme, cu o multitudine de nuanţe, transformând această idee abstractă - Iubirea - într-o formă palpabilă pe care o putem vedea, simţi, gusta. Visul ne poartă cu el spre punctul de întâlnire dintre două lumi - lumea fizică şi cea metafizică, lumea liberă şi cea constrânsă de regulile şi presiunile societăţii. Avem posibilitatea de a medita asupra firii iubirii, observând modul în care aceasta poate transforma orice situaţie în care pătrunde. Într-o realitate cotidiană în care frica şi violenţa par să fie mai răspândite decât emoţiile şi sentimentele pozitive, acest spectacol îşi propune să ofere publicului o necesară evadare plină de umor şi fantezie, împletind realul cu imaginarul şi amintindu-ne de forţa extraordinară a iubirii de a aduce armonie în viaţa noastră.' - Nicolas Cristache
VISUL
adaptare de Nicolas Cristache după William Shakespeare
Distribuţia:
Mihai CRĂCIUN - Puck
Elena PUREA - Titania
Costin GAVAZĂ - Oberon
Larisa DOBRIN - Hermia
Daniel SUCIU - Lysander
Sergiu ŞTEFANACHE - Demetrius
Carina ILIE - Helena
Steliana BĂLĂCIANU - Zâna
Liviu PANCU - Tezeu
Dana PANCU - Hippolyta
Tiberius VASINIUC - Egeu
Csaba CIUGULITU - Nick Bottom (Pyram)
Ion VANTU - Peter Quince (Regizorul)
Alex STOICESCU - Snug Joiner (Leul)
Cristian IORGA - Francis Flute (Thisbea)
Radu ANASTAS - Tom Snout (Zidul)
Alexandru-Andrei CHIRAN - Robin Starveling (Luna)
Delia BĂLAŞA, Cristina HOLTZLI şi Bianca FĂRCAŞ - Alte zâne
Regia artistică şi sound design: Nicolas CRISTACHE
Scenografia: Aurel ASANACHE
Lighting design: Cristian NICULESCU
Video design: Andrei BOTNARU şi Radu MARŢIN
Muzica originală: FEKETE Zsolt
Coregrafia: BORDAS Attila
Afiş: Aurel ASANACHE şi Andrei BOTNARU
Sufleur: Laura MOLDOVAN
Regia tehnică: Laurenţiu BARNEA
Spectacolul are o durată de 2 ore şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.
Premiera va avea loc duminică, 24 noiembrie, de la ora 19.30, la Sala Mică. Următoarele reprezentaţii vor avea loc în 26 noiembrie şi 22 decembrie.
Biletele şi abonamentele flexibile pot fi achiziţionate online de pe teatrunational.biletmaster.ro. Biletele şi abonamentele flexibile în format fizic pot fi cumpărate la Casieria de la Sala Mare a Teatrului, de luni până vineri, între orele 9.00 - 19.00. Biletelele vor putea fi achiziţionate şi începând cu o oră înaintea reprezentaţiilor, la faţa locului.
PR Marketing
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.