Comunicat de presă - USR
Plimbarea lui Ciolacu şi Grindeanu cu primul tren nou ajuns în România după 20 de ani a fost doar o acţiune de campanie electorală şi o sfidarea la adresa românilor care de zeci de ani primesc doar promisiuni şi dezamăgiri crunte.
'Echipa PSD Nordis a purtat ghinion trenului nou. Ce s-a întâmplat cu acest tren e o metaforă pentru mandatul Grindeanu. Spoială şi superficialitate, laudă cu munca altora, în timp ce proiectele sunt întârziate şi ministrul nu îşi face treaba. În loc să avem 37 de trenuri noi în operare conform contractului, azi avem unul singur care a doua zi după inaugurare stă pe dreapta', a declarat Cătălin Drulă, fost ministru USR al Transporturilor.
PSD a deraiat sistemul feroviar românesc de la un viitor modern şi nu merită să mai rămână nicio secundă la Ministerul Transporturilor.
'PSD a dat cu piciorul la banii europeni din PNRR, nu a făcut proiectele de modernizare sau reînnoire, iar liniile sunt în pragul colapsului, cu mii de restricţii de viteză, trenuri vechi care se defectează zilnic şi români dezamăgiţi care renunţă în număr tot mai mare la tren', a completat Drulă.
Contractul pentru cele 37 de trenuri electrice noi trebuia semnat în septembrie 2021, dar după ce USR a fost dat afară de la guvernare, PSD a amânat semnarea până în primăvara lui 2022. De atunci şi până în prezent, trebuia să avem în circulaţie toate trenurile.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.