Comunicat de presă - PSD Sibiu
Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, dezvăluie într-un interviu cum s-a reconstruit sistemul de pensii şi ce îi aşteaptă pe pensionari de la 1 ianuarie.
Reporter: Ce a adus nou legea pensiilor?
Simona Bucura-Oprescu: Deşi cu toţii o numim legea pensiilor, este o lege făcută pentru toţi românii, fie că sunt angajaţi, angajatori, elevi, studenţi sau pensionari. Am avut curajul să facem cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii din istoria sa. Această reformă a presupus o muncă enormă care îmbunătăţeşte,o dată pentru totdeauna, felul în care sunt trataţi pensionarii României.
Ne-am asumat că li se face dreptate celor 3,8 milioane de pensionari care aveau pensii mici din cauza inechităţilor. Am făcut acest lucru printr-o lege care aduce coerenţă şi o formulă suplă:pensia este dată de numărul de puncte înmulţit cu valoarea punctului de referinţă. Majorarea valorii punctului de referinţă este garantată, este clară şi predictibilă.
Un alt câştig important al fiecărui pensionar din România este faptul că am reuşit, împreună cu echipa social-democrată, să eliminăm pragul de 9,4% din PIB care îngheţa pensiile românilor până în 2070.
Reporter: Ce principii are la bază?
Simona Bucura-Oprescu: Principalele elemente care au stat la baza reformei sunt:
- Echitate: pensii egale pentru muncă şi contribuţii egale
- Contributivitate: valoarea pensiilor este raportată la valoarea contribuţiilor
- Stabilitate: vechimea în muncă este răsplătită cu puncte suplimentare
Pe de altă parte, am dovedit tuturor, indiferent unde s-ar afla, că am reconstruit sistemul de pensii şi l-am făcut sustenabil. România a stabilit un record al ultimilor 10 ani în privinţa numărului de angajaţi, iar acest lucru face ca sistemul de pensii să fie mai solid şi mai stabil ca niciodată.
Reporter: Câţi pensionari au beneficiat de majorări ale pensiilor?
Simona Bucura-Oprescu: 3.806.270 este numărul total al pensionarilor care au pensii mai mari datorită recalculării. Creşterea medie este de peste 26%.
Dar, dincolo de creşteri, am adus echitatea. Oamenii simt că li s-a făcut dreptate, că nu mai sunt discriminaţi din simplul motiv că au ieşit într-un moment sau altul la pensie.
Datele Eurostat ne arată că România se apropie cel mai rapid de nivelul de trai mediu din Uniunea Europeană, iar acest parcurs îi vizează în primul rând pe angajaţii din mediul privat. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul pensiilor. Peste 80% din creşterile din ultimul deceniu la pensii şi la salariul minim s-au realizat cu PSD la guvernare.
Reporter: Cu ce procent se vor indexa pensiile de la 1 ianuarie?
Simona Bucura-Oprescu: Majorarea în 2025 va fi făcută cu rata inflaţiei la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut. În legea pensiilor avem şi o noutate! Am introdus garanţia că pensiile se majorează, în fiecare an, în ianuarie.
În vechile legi era stipulat că 'majorările se fac anual' fără să fie specificat şi când anume. Au fost ani în care s-au făcut majorări şi în septembrie sau nu s-au făcut deloc. Exemplu e 2009 când pensiile au fost îngheţate până în 2013. Acum, oamenii au garanţia că mereu, în ianuarie, au loc majorările.
De câte ori PSD a fost la guvernare, veniturile românilor, nu doar ale pensionarilor, au crescut. Economia a înregistrat creşteri, angajatorii au avut de câştigat. Pentru că dezvoltarea vine atunci când statul este un partener.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.