Comunicat de presă - Orchestrele şi Corurile Radio România
Joi, 28 noiembrie 2024 (de la 19.00), cvartetul SEBASTIAN BURNECI SECRET PLAN prezintă la Sala Radio un eveniment inedit intitulat: 'See You at the Radio' ('Ne vedem la Radio'). Alături de cei patru muzicieni reuniţi în cadrul cvartetului, toţi muzicieni remarcabili ai scenei internaţionale de jazz - Sebastian Burneci (trompetă/flugelhorn), Alessandro Florio (chitară electrică), Mattia Magatelli (contrabas/chitară bas) şi Carmelo Graceffa (tobe/percuţie) - vor urca pe scenă, ca invitaţi, Johnny Bica (pian/synth), Paolo Profeti (saxofon) şi Norzeatic (MC).
Aventura muzicală a cvartetului Burneci/Florio/Magatelli/Graceffa a început în anul 2009, la Amsterdam, constituind una dintre cele mai intense şi reprezentative experienţe muzicale ale trompetistului Sebastian Burneci în anii săi de studiu la Prins Claus Conservatoire (Olanda).
Cei patru muzicieni au experimentat împreună scena internaţională de jazz şi viaţă efervescentă a metropolei olandeze, dezvoltând atât o prietenie cât şi o colaborare profesională foarte strânse. Începând cu anul 2012, drumurile lor s-au despărţit, Alessandro Florio fiind acum unul dintre cei mai importanţi chitarişti de jazz din Italia, Mattia Magatelli un foarte activ contrabasist (atât în producţii live, cât şi materiale discografice internaţionale), Carmelo Graceffa şi-a perfecţionat studiile muzicale dincolo de jazz (către muzica clasică şi cea etnică) şi Sebastian Burneci a revenit la Bucureşti, unde a format ansamblul de jazz contemporan Bucharest Jazz Orchestra.
După 15 ani, cei patru muzicieni se reunesc pe 28 noiembrie 2024, pentru prima oară pe scena Sălii Radio, pentru o nouă provocare muzicală, iniţiată de Sebastian Burneci. Repertoriul ansamblului este foarte bogat, începând cu lucrări pe care cvartetul obişnuia să le cânte împreună şi până la piese în primă audiţie, dedicate reuniunii, toate compoziţii semnate de Sebastian Burneci. Planul noului proiect este implicarea alături de cvartet a celor mai importanţi artişti din scena autohtonă, reconstituind astfel într-un alt timp şi spaţiu contextul de bază în care cvartetul s-a format.
Sebastian Burneci este prim trompetist şi solist al Big Band-ului Radio România din 2007, fondator al ansamblului de jazz contemporan Bucharest Jazz Orchestra (în 2012) şi iniţiator al proiectului cultural Bucharest Jazz Club (în 2024), cu sprijinul Goethe-Institut şi Radio România Muzical.
Chitaristul Alessandro Florio semnează trei apariţii discografice: 'Back to the Blue Coast' (Alfa Music/Egea 2020), 'Roots Interchange' (2015) - înregistrat alături de secţia ritmică a legendarului Pat Martino - şi 'Taneda' (2014). Începand din anul 2017 este profesor la Conservatorio Ghedini di Cuneo - Italia, fondatorul 'Jazz and Collaborative Leadership' (în cadrul Politehnicii din Milano) şi chitaristul ansamblului 'Un Orchestra per Pino Daniele'. Basistul Mattia Magatelli apare ca leader sau side man în peste 60 de materiale discografice şi este un foarte activ muzician de jazz şi muzică improvizată încă din 2001. Bateristul Carmelo Graceffa este profesor de muzică la Torino fiind specializat în muzicologie, baterie de jazz şi percuţie clasică.
Invitaţii lor sunt doi dintre cei mai importanţi muzicieni de jazz ai scenei autohtone - pianistul Johnny Bica şi saxofonistul Paolo Profeti - şi binecunoscutul MC Norzeatic, un artist reprezentativ pentru fuziunea dintre jazz şi hip hop.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor - pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, şi prin intermediul aplicaţiei Radio România, disponibilă pe dispozitive Android şi iOS.
Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro şi în Reţeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziţiona şi de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultaţi site-ul oficial www.salaradio.ro - secţiunea Bilete.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.