logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale

Semnarea protocolului privind lansarea programului de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, au semnat joi, 21 noiembrie, la Palatul Victoria, Protocolul privind lansarea programului de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu şi a altor oficiali români şi americani.

În alocuţiunea susţinută cu acest prilej, ministrul Tîlvăr a subliniat că semnarea acordului pentru achiziţia avioanelor F-35 face parte dintr-o strategie amplă de modernizare a forţelor armate ale României, care urmăreşte să asigure un răspuns adecvat provocărilor de securitate actuale şi viitoare.

'Investiţia în tehnologie modernă şi în capabilităţi de apărare de vârf este o garanţie pentru un viitor mai sigur. Cele 32 de aeronave pentru care s-a semnat contractul de achiziţie între guvernele României şi Statelor Unite ale Americii reprezintă vârful de performanţă aviatică la acest moment pe plan mondial şi vor asigura interoperabilitatea cu aliaţii din NATO', a spus ministrul apărării naţionale.

Angel Tîlvăr a arătat, de asemenea, că evenimentul de astăzi reprezintă un moment cheie pentru întărirea capabilităţilor militare şi securităţii naţionale a României şi asigură ţării noastre o poziţie întărită din punct de vedere strategic în regiune, unde acţionează ca pilon de stabilitate al NATO.

'Acest acord este şi expresie a dezvoltării şi consolidării parteneriatelor economice dintre România şi SUA, cu impact economic semnificativ în domenii cheie ale industriei de apărare şi tehnologie, care dă o nouă dimensiune Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. În actualul context de securitate, parteneriatul nostru este mai puternic ca oricând, iar solidaritatea SUA cu România, dovedită prin prezenţa substanţială cu trupe pe teritoriul ţării noastre, contribuie la consolidarea apărării flancului estic al Alianţei, în regiunea Mării Negre', a subliniat ministrul Tîlvăr.

Ministrul apărării naţionale a arătat că Guvernul României rămâne ferm angajat să aloce 2,5% din PIB pentru apărare, conform angajamentelor asumate în cadrul NATO. 'Aceasta reprezintă nu doar o cifră simbolică, ci un angajament concret faţă de siguranţa cetăţenilor şi faţă de stabilitatea întregii regiuni.Măsurile subliniază determinarea României de a sprijini stabilitatea regională şi de a răspunde provocărilor cu eficienţă şi rapiditate. Ţara noastră rămâne un aliat responsabil şi un furnizor de securitate pe flancul estic al Alianţei, iar semnarea protocolului pentru aeronavele F-35 reprezintă doar un pas dintr-un proces continuu de modernizare şi întărire a forţelor armate', a concluzionat Angel Tîlvăr.

Biroul de Presă
Afisari: 18

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.