Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
În contextul intensificării luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri de către Poliţia Română şi D.I.I.C.O.T., în anul 2024, la nivelul structurilor de combatere a criminalităţii organizate au fost efectuate activităţi în cadrul operaţiunii 'BLIZZARD'.
De la începutul anului, au fost indisponibilizate aproximativ 550 de kilograme de canabis, 9 kilograme de cocaină, precum şi kilograme şi comprimate de alte droguri şi substanţe psihoactive, fiind arestate preventiv 117 persoane.
Astfel, au fost efectuate controale, împreună cu partenerii instituţionali din cadrul Autorităţii Vamale Române şi ai Poliţiei de Frontieră Române, ce au vizat sediile unor companii, care desfăşoară activităţi de coletărie, pe relaţia Europa de Vest - România, precum şi mijloace de transport internaţional (persoane şi coletărie).
De la începutul anului până în prezent, au fost desfăşurate mai multe operaţiuni pentru combaterea traficului prin coletărie.
În urma acestora, au fost descoperite, în total, aproximativ 80 de colete cu droguri, 544,5 kilograme de canabis, 12,805 kilograme de rezină de canabis, 685 de grame de 3-CMC, 9,313 kilograme de cocaină şi 1 kilogram de amfetamină.
De asemenea, în această perioadă, au mai fost descoperite, 6 kilograme 4-CMC, 5,645 de kilograme de 2CMC şi 2MMC, 5.165 de comprimate de MDMA, 521 de grame de MDMA, 1.015 de grame de Mefedronă şi 100 de grame de Ketamină.
Totodată, în urma operaţiunilor, de la începutul anului până în prezent, au mai fost descoperite şi indisponibilizate 101 comprimate ce conţineau ca substanţă activă 2-CB, 22 de grame Psilocine şi Psilocybine, 30 de comprimate de Alprazolam, 6 timbre LSD şi 10 grame de fragmente vegetale cu HHC.
În urma activităţilor, 117 persoane au fost arestate preventiv.
În perioada 12 septembrie - 10 noiembrie 2024, la nivel naţional, au fost controlate 250 de autocare/microbuze/autoturisme şi au fost verificate 1.295 de colete.
În urma verificărilor efectuate, au fost descoperite 345,2 kilograme de canabis, 5,5 kilograme de rezină de canabis, 4.839 de comprimate MDMA, respectiv 420 de grame de MDMA.
De asemenea, au mai fost descoperite 3,207 kilograme de cocaină, 100 de grame de ketamină, 2,100 kilograme de 2-MMC, 100 de grame de 3-MMC, 290 de grame de 3-CMC, 102 comprimate 2-CB, 6 doze LSD, 30 de comprimate de Bromazepam, precum şi 17 bancnote din cupiura de 50 de euro, despre care există bănuiala că ar fi contrafăcute.
Până în prezent, au fost efectuate 14 percheziţii domiciliare, fiind reţinute şi ulterior arestate preventiv 11 persoane.
Exemple:
1. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Mehedinţi, au prins în flagrant delict, un bărbat, de 37 de ani, la data de 2 octombrie 2024, în timp ce ar fi ridicat un pachet, introdus în ţară din Spania, prin intermediul unei firme de coletărie, în care s-ar fi aflat, ascunse printre diverse bunuri, aproximativ 600 de grame de cocaină (drog de mare risc) şi 4 kilograme de canabis (drog de risc).
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Mehedinţi au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore. Ulterior, a fost dispusă arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
2. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, au documentat activitatea infracţională a 4 persoane (trei bărbaţi şi o femeie), cu vârste între 29 şi 72 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic intern de droguri de mare risc şi introducerea în ţară de droguri de mare risc.
La data de 2 octombrie 2024, una dintre persoanele cercetate, de 35 de ani, ar fi procurat din Spania şi introdus pe teritoriul României, prin intermediul unei firme de curierat, aproximativ 2,3 kilograme de cocaină, drogul de mare risc fiind ascuns în interiorul a două perne, care ar fi fost introduse într-un colet, alături de mai multe produse alimentare.
În baza unei înţelegeri prealabile, pachetul ar fi fost preluat şi transportat cu sprijinul celorlalte persoane cercetate, dar şi a unei alte persoane (aflată, în prezent, pe teritoriul altui stat), drogul de mare risc fiind destinat comercializării către consumatori din judeţul Giurgiu şi municipiul Bucureşti.
Procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu au dispus reţinerea celor 4 persoane cercetate. Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a celor 3 bărbaţi şi măsura arestului la domiciliu faţă de femeie.
3. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Călăraşi, au documentat activitatea infracţională a trei persoane, de 33, 35 şi 37 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, în vederea comercializării.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în intervalul 29 septembrie - 2 octombrie 2024, două dintre persoanele cercetate în cauză ar fi procurat, din Spania, aproximativ 23 de kilograme de canabis (drog de risc), pe care le-ar fi introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat, ascunse în două colete.
Acestea au fost prinse în flagrant delict, în mod succesiv, în municipiile Călăraşi şi Bucureşti, în timp ce ar fi preluat, respectiv deţinut drogurile de risc. În urma controlului efectuat, asupra uneia dintre acestea au fost descoperiţi şi ridicaţi 87.000 de lei.
În cursul percheziţiei efectuate, în municipiul Bucureşti, la locuinţa persoanei de 33 de ani, au fost descoperite şi ridicate alte aproximativ 13 kilograme de canabis, deţinute în vederea comercializării, 123.840 de lei, 30.510 euro, un dispozitiv electronic de vidat, pliculeţe tip ziplock, precum şi alte mijloace de probă.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reţinerea a două persoane, de 33 şi 35 de ani şi măsura controlului judiciar faţă de a treia persoană, de 37 de ani.
Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea de arestare preventivă a persoanelor reţinute, pentru 30 de zile.
4. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, de 38 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept şi trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate a reieşit că, în luna septembrie 2024, persoana în cauză, un bărbat, de 38 de ani, ar fi procurat din Spania aproximativ 5,5 kilograme de rezină de canabis, cu scopul revânzării în România şi le-ar fi ascuns într-un geamantan (printre obiecte de îmbrăcăminte, produse cosmetice şi jucării), pe care l-ar fi predat unei firme de curierat pentru a fi aduse în România.
Poliţiştii l-au prins pe acesta în flagrant delict, în municipiul Brăila, în timp ce ar fi preluat de la firma de transport coletul conţinând drogurile de risc.
Ulterior, a fost dispusă reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
***
De asemenea, anul acesta, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au desfăşurat acţiuni pentru contracararea traficului ilegal în spaţiul comunitar şi scoaterea din circuitul ilegal a armelor, muniţiilor şi materiilor explozive procurate şi introduse pe teritoriul României, prin intermediul firmelor de curierat, fără respectarea dispoziţiilor legale.
Activităţile desfăşurate la nivel naţional, care au avut ca obiectiv diminuarea riscurilor asociate posesiei ilegale a armelor de foc, a muniţiilor şi a materiilor explozive traficate prin intermediul trimiterilor poştale şi serviciilor de curierat s-au concretizat prin întocmirea a 29 de dosare penale de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi contrabandă calificată.
Astfel, au fost scoase din circuitul ilicit 334 de arme (letale şi neletale), 99.202 bucăţi de muniţie şi peste o tonă de articole pirotehnice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.