Comunicat de presă - Asociaţia Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie
21 Noiembrie, Bucureşti Asociaţia Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie (IDEE) are plăcerea de a anunţa deschiderea înscrierilor pentru cea de-a XX-a ediţie a Concursului Canguraşul matematician. Destinat elevilor clasei pregătitoare şi claselor I-IV, concursul, care va avea loc pe 17 decembrie, îi ajută pe cei mici să se pregătească mai bine pentru înţelegerea conceptelor matematice.
'Itemii sunt structuraţi în maniera subiectelor PISA, iar problemele sunt contextualizate în universul apropiat copiilor corespunzător vârstei şi conţin aplicaţii ale matematicii în viaţa de zi cu zi şi în diferite domenii', explică Boris Singer, fondatorul Asociaţiei IDEE.
Elevii din clasa pregătitoare vor primi un test sub forma unor puzzle-uri cu 24 de abţibilduri, în timp ce participanţii din clasele I*, a II-a şi a III-a vor da câte un test alcătuit din 25 de itemi, structuraţi pe baza unei poveşti redate prin text şi imagini. De asemenea, participanţii din clasa a IV-a vor primi un test format din 25 de itemi.
Elevii pot susţine testul pe hârtie, pe baza subiectelor transmise către profesori şi multiplicate în scoli, folosind foile de răspuns transmise de asociaţia IDEE, sau pot susţine concursul online.
În varianta offline, responsabilul de concurs (un profesor sau un părinte) se va ocupa de prezentarea, înscrierea elevilor şi organizarea locală. Perioada de înscriere a elevilor se va încheia pe data de 6 decembrie 2024. După susţinerea concursului, responsabilul va expedia prin colet poştal foile de răspuns completate de elevi, în termen de două zile lucrătoare de la data concursului, la adresa: Editura Sigma, O.P. 83, C.P. 36, Bucureşti.
În varianta online, părinţii pot înscrie elevii individual, pe https://editurasigma.ro, iar înscrierea se poate face inclusiv în ziua susţinerii concursului. De asemenea, înscrierile pot fi coordonate de către profesori, pe baza codului alocat şcolii.
Corectarea răspunsurilor se face computerizat, asigurând analiza imparţială a foilor de răspuns şi stabilirea clasamentelor. Grila cu răspunsurile corecte va fi afişată pe site-ul www.cangurul.ro. Fiecare elev, folosind codul său de participare, va găsi pe site-ul concursului: foaia cu răspunsurile date, calculul punctajului, răspunsurile corecte.
Vă invităm să consultaţi întregul regulament pe www.cangurul.ro.
***
Despre IDEE
Înfiinţată în 2007, Asociaţia Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie (IDEE) reuneşte profesori şi cercetători din domeniul ştiinţelor educaţiei, cu o bogată experienţă în elaborarea programelor educaţionale, în evaluare şi dezvoltare de curriculum. Scopul asociaţiei este realizarea unei comunităţi profesioniste capabile să creeze mecanisme funcţionale pentru creşterea calităţii sistemului de învăţământ preuniversitar. De-a lungul timpului, Asociaţia IDEE a derulat o serie de proiecte, cu impact local sau mai extins, pentru sporirea calităţii educaţiei.
Despre Cangurul
Concursurile Cangurul se bucură de un mare succes la nivel naţional şi internaţional, ele însoţind generaţii întregi de elevi de-a lungul parcursului lor şcolar. Astfel, Cangurul a devenit mai mult decât un concurs, a devenit o comunitate a cărei pasiune pentru cultură, ştiinţă şi perspicacitate a unit elevi din întreaga lume într-o entitate cu valori comune.
Parteneri media
Aleph News, Aleph Mentor, RFI România, Itsy Bitsy, Ziarul Bursa, Radio România Iaşi, Radio România Reşiţa, Radio România Târgul Mureş, Radio România Braşov FM, Radio România Timişoara, Revista Income, Longevity Magazine, Spotmedia, Financial Intelligence, Informateca, România Pozitivă, Clopoţel.ro, Portal Învăţământ, Muzică pentru viaţă, Business Cover, Pedagoteca, Ştiri pentru copii, Chic Elite, Banii.net, Club Antreprenor, Actualitatea Botoşăneană, Univers Educaţional, Ziarul de Vrancea.
Pentru mai multe informaţii, persoană de contact:
Bianca Dobrescu, bianca.dobrescu@editurasigma.ro, 0747800398
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.