Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanţa
Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) aduce un omagiu la trecerea în eternitate a artistului Lucian Iancu, fondator al Facultăţii de Arte şi un profesor excepţional, care a scris scenarii teatrale şi a regizat spectacole studenţeşti. Datorită moştenirii lăsate, tinerii actori au avut şi au în continuare şansa să-şi descopere vocaţia, să-şi desăvârşească talentul şi să ducă mai departe flacăra culturii.
Lucian Iancu s-a născut pe data de 3 februarie 1940, la Constanţa şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică 'I.L. Caragiale' Bucureşti, promoţia 1964, la clasa profesorului Jules Cazaban.
Lucian Iancu şi-a început cariera artistică la Teatrul 'Mihai Eminescu' din Botoşani, unde a fost actor în perioada 1964 - 1965, întorcându-se apoi pe meleagurile dobrogene, la Teatrul Dramatic 'Ovidius', actualul Teatru de Stat Constanţa, unde a ocupat funcţia de director, între anii 1984 - 1985 şi 1994 - 1998, şi pe scena căruia a jucat peste 60 de roluri, printre care Ianke din 'Take, Ianke şi Cadîr' şi Tatăl din 'Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă'.
Lucian Iancu a jucat în peste 20 de filme de cinema şi televiziune şi a fost distins cu diverse premii şi recunoaşteri pentru contribuţiile sale la arta dramatică.
De asemenea, acesta a regizat numeroase piese de teatru, cum ar fi 'Răzbunarea', de Aleksander Fredro şi 'Ultima oră', de Mihail Sebastian.
Spiritul său creator va continua să trăiască prin fiecare spectacol, lucrare sau operă născută în Facultatea de Arte.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Comunitatea academică a Universităţii Ovidius din Constanţa
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.