Comunicat de presă - PSD Maramureş
PSD Maramureş continuă să promoveze oameni de valoare care au demonstrat că ştiu să lupte pentru dezvoltarea judeţului nostru şi pentru binele comunităţilor locale. Deputatul Gheorghe Şimon, unul dintre cei mai experimentaţi şi dedicaţi membri ai echipei PSD Maramureş beneficiază de susţinerea fermă a liderului organizaţiei judeţene, Gabriel Zetea, dar şi a primarului municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor.
Gabriel Zetea: 'Eu votez Gheorghe Şimon la Camera Deputaţilor!'
'Gheorghe Şimon este un om al cuvântului dat şi al faptelor, iar de-a lungul anilor am avut o colaborare excepţională cu el, atât din perspectiva administraţiei locale, cât şi la nivel parlamentar. Experienţa sa de peste 30 de ani ca membru PSD, dar mai ales rezultatele concrete obţinute pentru Maramureş, îl recomandă pentru un nou mandat în Parlamentul României', a declarat liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
De numele lui Gheorghe Şimon se leagă proiecte importante pentru Maramureş, cum ar fi: racordarea Maramureşului Voievodal şi a Ţării Codrului la magistrala de gaz, un proiect în desfăşurare care aduce beneficii directe pentru maramureşeni; legea privind reducerea TVA la materialele lemnoase pentru încălzire, o iniţiativă esenţială pentru gospodăriile din judeţ, care a fost iniţiată de parlamentarii PSD Maramureş încă din anul 2021; amendamente susţinute la Bugetul de Stat, care au adus resurse suplimentare pentru primăriile din Maramureş; investiţiile în modernizarea Spitalului Orăşenesc Vişeu de Sus.
'Gheorghe Şimon este un om care îşi respectă promisiunile şi un partener de încredere pentru Maramureş. Dacă aveţi încredere în mine, vă cer să aveţi încredere şi în echipa PSD Maramureş. Împreună alegem Calea Sigură pentru România şi pentru Maramureş!', a concluzionat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
Doru Dăncuş: 'Încrederea în Gheorghe Şimon este încrederea în fapte, nu în promisiuni!'
'Îl susţin pe Gheorghe Şimon să continue misiunea pe care i-au încredinţat-o maramureşenii şi să lupte în Parlamentul României pentru dezvoltarea judeţului nostru. Gheorghe Şimon este un om de omenie, pentru care cuvântul dat este sfânt, şi un exemplu de profesionalism desăvârşit'. arată preşedintele PSD Baia Mare, Doru Dăncuş.
Potrivit primarului de Baia Mare, printre cele mai importante realizări ale sale se numără magistrala de gaz pentru Maramureşul Voievodal, un proiect pe care mulţi îl considerau imposibil; alocarea a 1,3 miliarde de lei prin Programul 'Anghel Saligny' pentru modernizarea infrastructurii din judeţ; contribuţia la proiectul de creştere a punctului de pensie pentru milioane de români.
'Îi mulţumesc pentru sprijinul şi sfaturile oferite de fiecare dată când am avut nevoie, şi ştiu că este un om care ajută oricând i se cere sprijinul. Sunt convins că Gheorghe Şimon va continua să demonstreze că merită încrederea noastră! Îi urez mult succes în această campanie!', a concluzionat Doru Dăncuş, primarul municipiului Baia Mare.
PSD Maramureş merge mai departe cu o echipă dedicată, formată din oameni cu rezultate. Gheorghe Şimon este un exemplu de integritate şi profesionalism, iar susţinerea pentru candidatura sa în Camera Deputaţilor reprezintă un vot pentru dezvoltarea continuă a Maramureşului.
PSD Maramureş
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.