Comunicat de presă - Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi
În perioada 12-15 noiembrie 2024, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), în parteneriat cu Ministerul Justiţiei şi Securităţii Publice din Norvegia, a organizat o amplă dezbatere dedicată prevenirii şi combaterii violenţei de gen, sub egida conferinţei bilaterale 'Construim calea cunoaşterii către un standard de aur - experienţă şi bune practici în implementarea Convenţiei de la Istanbul'.
Conferinţa face parte din seria activităţilor iniţiate prin proiectul bilateral 'RoNor - Stronger together against gender-based violence!', finanţat prin Fondul pentru Relaţii Bilaterale, Programul 'Justiţie' al Granturilor Norvegiene 2014-2021 şi a avut ca obiectiv principal consolidarea relaţiilor bilaterale între România şi Norvegia.
Evenimentul a adus, în prim-plan, teme esenţiale axate pe provocările, dificultăţile şi soluţiile în procesul de implementare a Convenţiei de la Istanbul, intervenţia integrată pentru sprijinul victimelor violenţei sexuale, impactul violenţei de gen asupra societăţii şi măsurile necesare pentru protecţia victimelor.
Conferinţa s-a bucurat de prezenţa renumitei profesoare Sylvia Walby, expertă în sociologie şi criminologie, cunoscută pentru studiile sale asupra relaţiilor de gen şi inegalităţilor sociale, care a oferit o analiză valoroasă despre costurile generate de violenţa de gen, afectând toate sistemele socio-economice ale statului. Printre participanţi s-au numărat şi specialişti de la nivelul organizaţiilor internaţionale cu activitate importantă în domeniu (OMS, UNICEF, UNCHR), experţi ai instituţiilor relevante din Norvegia dar şi de la nivelul Consiliului Europei, GREVIO (Grupul de experţi independenţi care monitorizează implementarea Convenţiei de la Istanbul), Institutului European pentru Egalitate de Gen şi Fundaţiei ASPACIA (Spania).
Luminiţa Popescu, secretara de stat a Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, a subliniat importanţa eforturilor comune în combaterea violenţei de gen: 'Nu putem lupta singuri împotriva violenţei de gen - doar prin eforturi coordonate şi complementare putem găsi soluţii reale la această problemă globală. Vocile femeilor, ale supravieţuitoarelor, trebuie să fie, nu doar auzite, ci ascultate şi mai ales, respectate!'
Astfel, a fost evidenţiat angajamentul ferm, la nivel bilateral, în lupta împotriva violenţei de gen. Schimbul de expertiză şi eforturile comune vor continua să modeleze iniţiative viitoare, asigurându-se o abordare coerentă şi adecvată pentru a combate violenţa împotriva femeilor. Colaborările strategice între România şi Norvegia demonstrează că doar prin unitate şi acţiuni coordonate se pot realiza progrese semnificative în acest domeniu sensibil.
Evenimentul a facilitat, de asemenea, organizarea unor reuniuni tehnice, la nivel local, în Bucureşti, Craiova şi Constanţa. Acestea au oferit experţilor norvegieni şi delegatei Biroului Regional European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Melanie Hyde, ocazia de a discuta direct cu reprezentanţii instituţiilor de la nivel local implicate în asigurarea intervenţiei multidisciplinare în cazuri de violenţă sexuală asupra femeilor: spitalele de urgenţă, serviciile de medicină legală, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Inspectoratele Judeţene de Poliţie, Serviciile Locale de Asistenţă Socială şi reprezentanţi ai societăţii civile: Institutul Est-European pentru Sănătatea Reproducerii, Asociaţia Necuvinte şi Asociaţia VIS (Asociaţia pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale). Discuţiile s-au concentrat pe provocările întâmpinate de personalul implicat în intervenţia şi acordarea de asistenţă victimelor violenţei sexuale, problemele ridicate de lipsa resurselor la nivel local, soluţiile pentru creşterea capacităţii instituţionale, formarea personalului şi metode de colaborare viitoare, menite să întărească şi mai mult răspunsul coordonat faţă de manifestările complexe ale acestui fenomen.
Experţii norvegieni au evidenţiat progresele rapide şi semnificative realizate de România în ultimii doi ani, comparabile cu cele obţinute de Norvegia într-o perioadă de două decenii, reafirmând sprijinul pentru întărirea cooperării în scopul dezvoltării unor standarde şi proceduri eficiente, care să asigure un răspuns centrat pe nevoile reale şi imediate ale victimelor.
Proiectul bilateral 'RoNor - Stronger together against gender- based violence!' este finanţat prin Granturile Norvegiene 2014-2021, în cadrul Fondului pentru Relaţii Bilaterale al Programului 'Justiţie'.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.