Comunicat de presă - Oltenia de sub Munte
Oltenia de sub Munte - Geoparc aspirant UNESCO anunţă cu entuziasm un nou parteneriat strategic în eforturile sale pentru dezvoltare comunitară şi conservare a patrimoniului local: Lidl România.
Alături de partenerii locali şi strategici, printre care se află deja BRD - Groupe Societe Generale şi Fundaţia Commonland, Lidl va contribui la dezvoltarea proiectelor pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor din zonă şi promovarea sustenabilităţii în regiune.
Lidl România - un partener dedicat comunităţii şi mediului
Lidl România se implică activ în proiecte de responsabilitate socială şi de mediu, iar prin susţinerea Olteniei de sub Munte contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţilor şi la protejarea patrimoniului natural şi cultural local. În toate domeniile sale de activitate, retailerul acţionează cu responsabilitate faţă de oameni, societate şi mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care îşi îndeplineşte, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
Viitorul sustenabil al Olteniei de sub Munte
Parteneriatele noastre au permis deja derularea mai multor proiecte locale, precum susţinerea antreprenorilor locali printr-un program de granturi sau continuarea programului educativ Ranger Junior şi susţinerea unui program naţional ce conectează cele două reţele: Reţeaua pentru Natură Urbană şi Reţeaua Geoparcurilor din România, în programul Comunităţi rurale şi urbane împreună pentru conservare şi dezvoltare durabilă. Lidl se alătură acum acestor demersuri şi consolidează eforturile prin noi iniţiative de responsabilizare socială şi protecţie a mediului.
Parteneriatul strategic cu Lidl România reflectă angajamentul pe termen lung al iniţiativei Oltenia de sub Munte faţă de comunităţile locale şi de patrimoniu local. Împreună cu partenerii locali şi strategici, lucrăm pentru a transforma Oltenia de sub Munte într-o regiune mai verde şi mai prosperă, de care să ne putem bucura noi şi generaţiile viitoare. Cu sprijinul acestor parteneriate, Asociaţia Kogayon îşi consolidează capacitatea de a genera un impact pozitiv durabil asupra mediului, comunităţilor din Oltenia de sub Munte şi a teritoriilor din celelalte geoparcuri şi arii naturale urbane ale României.
'Mă bucur că un nou partener strategic de calibru precum Lidl se alătură eforturilor noastre de a aduce satisfacţii, prosperitate şi bunăstare oamenilor prin conservarea patrimoniului natural şi cultural în folosul nostru şi al generaţiilor viitoare. Numai împreună, prin colaborare, putem găsi cele mai bune soluţii pentru problemele prezentului şi ale viitorului nostru.' - Florin Stoican, fondatorul Asociaţiei Kogayon
'Susţinerea Asociaţiei Kogayon şi a proiectului geoparcului Oltenia de sub Munte este pentru noi un demers firesc, care sprijină direcţia strategiei noastre de sustenabilitate prin care ne-am propus să contribuim la conservarea biodiversităţii şi combaterea efectelor negative asupra mediului. Ne bucurăm să fim alături de o echipă dedicată, care lucrează cu pasiune pentru conservarea patrimoniului natural al României, protejând peisajele, geodiversitatea, biodiversitatea şi ecosistemele locale, în acelaşi timp sprijinind dezvoltarea unor comunităţi din zone de o frumuseţe naturală remarcabilă. Să fim responsabili înseamnă să fim în primul rând, conştienţi de impactul nostru, iar să avem grijă de păstrarea locurilor naturale bogate în specii este o datorie a fiecăruia dintre noi, pentru un viitor mai bun.' a declarat Maria Mihai, Director de Comunicare şi CSR Lidl România
Simina Sârbu, Specialist Comunicare şi PR
Oltenia de sub Munte
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.