Comunicat de presă - Mişcarea România Renaşte
Mişcarea România Renaşte face un apel public către toţi cetăţenii români să participe activ la apărarea integrităţii procesului electoral în cadrul alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie 2024, cu turul al doilea programat pentru 8 decembrie 2024.
Mişcarea România Renaşte va organiza şi o numărătoare paralelă a rezultatelor cu ajutorul unui serviciu deschis cetăţenilor, presei, ONG-urilor şi partidelor politice.
Recentele analize asupra scrutinului europarlamentar din 9 iunie au scos la iveală abateri semnificative în 1836 de secţii de votare, depăşind de două sau de trei ori deviaţia standard şi ridicând suspiciuni rezonabile de fraudă.
Lista secţiilor cu potenţial este disponibilă public aici: https://docs.google.com/spreadsheets/d/1I7d9keWRiwixH3LlVkdLwHjIncQv8K-0bXjP_j5N6KA/edit?gid=688631986#gid=688631986)
Apel către mass-media: Invităm toată mass-media română şi internaţională acreditată să îşi concentreze atenţia asupra acestor secţii de votare, pentru a preveni orice încercare de fraudare şi pentru a asigura un proces electoral deschis şi transparent. Presiunea publică este un instrument esenţial în protejarea integrităţii votului şi descurajarea tentativelor de fraudă.
Implicaţi-vă pentru un viitor corect ! Pentru a preveni orice nereguli în timpul scrutinului, facem apel la toţi cetăţenii cu spirit civic să se înscrie ca observatori electorali prin intermediul ONG-urilor acreditate de către Autoritatea Electorală Permanentă. Este momentul ca fiecare dintre noi să devină un gardian al democraţiei.
Numărătoare paralelă şi monitorizare transparentă. În sprijinul transparenţei procesului electoral, Mişcarea România Renaşte a creat un serviciu de numărare paralelă a voturilor. Acesta este accesibil tuturor ONG-urilor, partidelor politice şi cetăţenilor dornici să se implice în protejarea corectitudinii votului. După terminarea numărării voturilor, procesele verbale afişate în secţiile de votare pot fi fotografiate de către orice cetăţean şi trimise prin WhatsApp la un număr dedicat, care va fi publicat pe site-ul nostru înainte de primul tur de scrutin. Rezultatele vor fi centralizate automat, contribuind la o imagine transparentă şi reală a procesului electoral.
De ce este important să acţionăm acum ? Într-un moment în care democraţia românească este pusă la încercare, fiecare dintre noi are responsabilitatea de a proteja votul şi de a garanta corectitudinea procesului electoral. 'România merită un viitor construit pe corectitudine şi transparenţă. Vă chem alături de mine pentru a face acest lucru posibil', a declarat Mircea Geoană, candidat independent la Preşedinţia României.
Împreună pentru o democraţie puternică ! Implicarea fiecăruia dintre noi este cheia către schimbarea pe care ne-o dorim. 'Nu rămâneţi spectatori în faţa istoriei. Fiţi parte din schimbare şi asiguraţi-vă că fiecare vot contează !', a adăugat Mircea Geoană.
Pentru mai multe informaţii şi detalii despre cum puteţi contribui la numărătoarea paralelă, vă rugăm să vizitaţi site-ul www.renasteromania.ro sau să ne contactaţi la ajutor@renasteromania.ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.