Comunicat de presă - Alianţa pentru Unirea Românilor
George Simion, preşedintele AUR, a vorbit, în cadrul discursului susţinut marţi, la Târgovişte, despre faptul că dâmboviţenii au demonstrat că pot muta munţii din loc şi că, de aceea, campania electorală AUR din 2024 a început, din Târgovişte, pe 7 aprilie, la Curtea Domnească.
'Din vârful muntelui, de la Runcu şi Bezdead, până la Răcari şi Crevedia, se simte în aer schimbarea. Nevoia dâmboviţenilor, nevoia românilor de schimbare. Şi totuşi, azi ne uităm în jur şi vedem o anomalie dâmboviţeană. Cel mai sărac judeţ din regiune. Şi ştiţi de ce ? Ştie toată lumea. Pentru că PSD a fost aici la putere timp de 35 de ani. 35 de ani în care au promis, au minţit şi au furat. (...) De 35 de ani, cei care v-au cerut votul nu v-au oferit decât vorbe goale şi promisiuni deşarte. Este rezultatul unor decizii luate de clasa politică interesată de propriile buzunare mai mult decât de bunăstarea voastră.
Cine este vinovat că Pucioasa, Fieniul, Răcariul nu au centuri ocolitoare ? Cine este vinovat că Târgovişte nu are o legătură decentă cu Bucureştiul sau cu autostrada ? Sau că drumurile expres care au fost promise, Băldana-Târgovişte, Târgovişte-Sinaia, Găieşti-Ploieşti, nu sunt nici măcar în fază de proiectare ? E bine că l-au paraşutat pe Victor Viorel Ponta încoace să candideze. E exact ce mai aveaţi nevoie. Am văzut tot entuziasmul. S-a dus să mănânce mere de la Penny, că merele de la Voineşti nu erau bune', a spus liderul AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale.
Preşedintele AUR a subliniat că sărăcia din Dâmboviţa şi, în general, din România, nu este o întâmplare.
'Este rezultatul direct al administraţiei corupte, al incompetenţei şi al nepăsării celor care s-au perindat la putere. Cei care au promis marea cu sarea, dar au oferit doar gropi în asfalt şi promisiuni deşarte. Cine este de vină ? Cum ar spune actualul preşedinte, care n-a făcut nimic timp de 10 ani. Cine este vinovatul ? PeeSeeDee. Cum este turcul ? În cazul nostru, cum este neamţul şi pistolul ? Cum este Iohannis ? Sunt şi argaţii lui, Ciolacu şi Ciucă. Cuplul CiCi. Sunt leneşi şi sunt laşi. Sunt laşi şi sunt leneşi. I-aţi văzut aseară, le-a fost frică să apară la o oră de maximă audienţă, la o dezbatere, cum n-a vrut Iohannis timp de 10 ani sfidând poporul român, bătându-şi joc de democraţie, dând dovadă de lipsă de transparenţă, să apară în nişte conferinţe de presă nearanjate. Sau şi aranjate, dar măcar o dată pe lună să-l fi văzut, să-l vedem cum trimite un mesaj la început de sesiune parlamentară, conform Constituţiei avea această obligaţie.
Să-l vedem la o dezbatere. Nu s-a prezentat. Şi pe măsură ce apar contracandidaţii noştri în dezbateri şi deschid gura, lumea-i vede aşa cum sunt. Sunt goi. Nu ştiu dacă faraon ar fi vrut Iohannis să fie sau împărat, dar exact e ca în povestea cu hainele noi ale împăratului. Împăratul ăsta pe care l-au impus alţii este gol. Şi urmaşii lui, cuplu de comedianţi CiCi, de frică nici măcar nu vor să-şi mişte fizicul să vorbească cu voi. Nici măcar nu vor să-şi facă temele să se pregătească. Se vede că au făcut numai facultăţi neacreditate şi ştiţi bine că nu se cunoaşte dacă au dat bacul sau nu, că n-au venit cu diploma să o prezinte. Nu vor să înveţe nimic'.
'Întrebarea este dacă pe 24 noiembrie, dacă pe 1 şi pe 8 decembrie vom avea alegeri libere. Şi este greu de spus pentru că e un director de departament în cadrul SRI, Anton Rog îl cheamă, directorul Cyberint, care a anunţat că va interveni în alegeri şi va închide orice site şi orice pagină de Facebook în câteva minute. Şi apoi te gândeşti cine ne-a spart nouă site-ul acum câteva săptămâni. Sper din suflet că alegerile să fie corecte şi fac un apel la instituţiile statului să nu intervină şi să lase voinţa poporului român să devină literă de lege. După 35 de ani este cazul să avem conducători patrioţi şi conducători români. I-aţi văzut că nu sunt foarte populari pe reţelele de socializare, şi pe TikTok şi pe Facebook fug de români. Şi ca să pară şi ei populari, inventează conturi false, inventează troli şi tot ce pot ei produce sunt ferme de troli. Pentru că fermele agricultorilor români dispar una după alta. (...) Am fost numit spion, trădător, pro-rus, cum a fost numit şi preşedintele Americii, Donald Trump. Astea sunt etichetele pe care nişte politicieni trădători, o clasă politică disperată, le-a lipit de mine. O clasă politică şi un sistem speriat că un om venit din rândul poporului român vorbeşte pentru români şi pe limba românilor, vorbeşte deschis şi nu se lasă cumpărat şi le va strica jocurile şi combinaţiile. Dar vă spun aici, în faţa voastră, cu mâna pe inimă, cum sunt şi în afişul electoral, singurul lucru de care mă fac vinovat este că am luptat totdeauna de mic copil pentru România şi pentru români. Şi am îndrăzit să cred în unirea ţării noastre, de la Nistru până la Tisă. Şi am spus mereu cu voce tare că pe ambele maluri ale Prutului trăieşte acelaşi popor. Ei mă numesc trădător pentru că nu mă plec în faţa intereselor lor meschine. Dar o să-i întreb şi vă întreb pe voi. Cine sunt adevăraţii trădători ? Eu care militez pentru unire sau ei care au vândut Combinatul COS Târgovişte unor afacerişti ruşi ? Ei care şi-au umplut buzunarele din banii publici în timp ce oamenii din Dâmboviţa abia îşi duc traiul ? Atacurile acestea nu m-au slăbit. Din contră, m-au făcut mai puternic şi, în loc să ne dezbine, au reuşit să ne unească mai puternic decât am fost uniţi vreodată. Ştiu că suntem pe drumul cel bun pentru că am supărat o mafie politică care refuză să piardă controlul. Şi acuzaţiile acestea nici măcar nu sunt despre mine. Sunt despre voi ! Ei vor să distragă atenţia de la adevăratele probleme. De la drumurile lipsă, de la locurile de muncă pierdute, de la sărăcia pe care ei au creat-o. Dragii mei, mulţumesc din suflet !
Lupta asta nu e doar a mea. E a noastră. E vorba despre copiii noştri, despre viitorul nostru, despre ţara noastră, despre antreprenorii care se luptă să creeze locuri de muncă chiar atunci când statul le pune piedici. Este despre tinerii care, deşi dezamăgiţi, încă speră la un viitor mai bun aici acasă. Este despre părinţii şi bunicii care vor să lase moştenire copiilor lor o ţară mai bună decât cea pe care au moştenit-o ei.
Dragi prieteni, duminica aceasta este momentul nostru. Duminică avem o şansă reală de a schimba direcţia acestei ţări ! De aici de la Târgovişte s-a sfârşit o epocă. Este timpul să înceapă una nouă. Murim mai bine în luptă cu glorie de plină decât să fim sclavi iarăsi în vechiul nostru pământ ! Vă rog să luptăm ! Vă cer să luptăm şi să transformăm ţara noastră într-o ţară care să respecte fiecare cetăţean, fiecare pensionar, fiecare nou născut ! Nu sunt perfect şi vă mulţumesc şi mă onorează susţinerea voastră. Mă onorează faptul că v-aţi ridicat în picioare. Mă onorează că sunteţi membri şi simpatizanţi ai acestei mişcări care va schimba România din temelii şi va face ţara noastră să renască. Nu sunt perfect, am făcut greşeli, dar am fost întotdeauna sincer cu voi. N-am trădat şi n-am plecat capul în faţa nimănui şi n-o să îngerunchem în faţa nimănui decât în faţa lui Dumnezeu.
Oricât s-ar chinui ei să mintă, au mai rămas doar trei zile până la prima duminică. Vom mai avea încă două duminici în care românii vor merge la vot să scape de regimul Iohannis. Alte măşti, aceleaşi feţe, îl vedeţi pe Băsescu, pe Orban, pe toţi cei care au distrus România. Sunt copiii lui Iliescu. Am fost acuzat, am fost atacat, am fost minţit, dar n-am cedat pentru că ştiu că lupta mea şi lupta noastră este una dreaptă. Eu sunt aici printre voi, cu voi, pentru voi, până la capăt, până vom repune ţara noastră înapoi în mâinile românilor. Împreună vom schimba Dâmboviţa, împreună vom schimba România ! Duminica asta îi trimitem la groapa de gunoi a istoriei ! Trăiască România mare ! Mergem cu Dumnezeu înainte, mergem înainte pentru ţara noastră, cu Biblia, cu Constituţia şi cu Tricolor înainte', a conchis George Simion.
Alianţa pentru Unirea Românilor a prezentat marţi, la Târgovişte, Planul Simion pentru România, eveniment în cadrul căruia au fost prezentaţi şi o parte dintre candidaţii AUR din judeţ la alegerile parlamentare. Printre aceştia se numără Mara Nicolescu, Valeriu Munteanu şi Ciprian Iacob, cei care deschid lista la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.