Comunicat de presă - Uniunea Salvaţi România
USR a mai încercat o dată deblocarea eliminării definitive a pensiilor speciale pentru aleşii locali, iniţiativă legislativă depusă în urmă cu trei ani de senatoarea USR Simona Spătaru. Iniţiativa este ţinută 'la sertar' de actuala majoritate parlamentară la Senat, în comisiile controlate de PSD şi PNL.
Azi, senatorul USR Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a propus Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a Plenului, sub rezerva depunerii rapoartelor, a iniţiativei legislative USR pentru eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali (L527/ 2021), cerere care a primit, surprinzător, vot favorabil. Minunea a ţinut doar 10 minute, deoarece propunerea a fost respinsă de Comitetul Liderilor, cu votul reprezentanţilor PSD şi PNL.
Senatoarea USR Simona Spătaru, cea care a depus iniţiativa în urmă cu trei ani, spune că eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali este o măsură de bun-simţ, care ar demonstra respect faţă de contribuabilii care susţin prin muncă greutatea acestui sistem.
'Refuzul PSD şi PNL de a aduce în dezbatere acest proiect dovedeşte încă o dată lipsa de voinţă politică pentru reformarea reală a unui sistem profund nedrept. În timp ce românii se confruntă cu provocări economice, de la creşterea costurilor de trai şi inflaţie până la insuficienţa serviciilor publice, PSD şi PNL aleg să protejeze privilegii injuste pentru o categorie restrânsă de aleşi locali, o unealtă de şantaj pentru ca aceştia să tragă în campanie pentru Ciucă, Ciolacu şi ai lor. Este revoltător că, în loc să apere interesul public, PSD şi PNL pun pe primul loc clientela politică, perpetuând inechitatea în sistemul de pensii', spune Simona Spătaru.
La rândul său, liderul grupului USR din Senat, senatorul de Argeş Narcis Mircescu, spune că jocul politicianist al parlamentarilor PSD şi PNL a devenit penibil.
'Pentru a 11-a oară am încercat să deblocăm eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali. Biroul Permanent a votat pentru, Comitetul Liderilor s-a răzgândit şi a votat împotrivă, spre bucuria lui Oprescu, a lui Mazăre, a lui Firea, a lui Oprsan şi a altor combinatori de bani publici. Iniţiativa noastră e ţinută bine în sertarele comisiilor de administraţie publică, cea juridică şi cea de muncă, în condiţiile în care termenul pentru depunerea raportului era 13 decembrie 2021. Desigur că mult mai importanţi sunt specialii de partid din teritoriu, cei care trebuie să-l scoată pe Ciolacu preşedinte', spune Narcis Mircescu.
USR consideră că România are nevoie de o guvernare responsabilă, care să trateze cu seriozitate reformele esenţiale pentru societate. USR va continua să lupte pentru dreptate socială şi transparenţă în administrarea resurselor publice şi să promoveze un sistem de pensii echitabil, bazat pe contributivitate.
Pensiile speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene au fost introduse de Guvernul PSD în 2019 prin ordonanţă de urgenţă, dar nu au fost niciodată date în plată, implementarea lor fiind mereu amânată. Acum, însă, există pericolul ca de la 1 ianuarie 2025 românii să plătească alte câteva mii de pensii speciale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.