logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu

La volanul unui autoturism neînmatriculat

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, în Avrig, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Avrig au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 47 de către un localnic în vârstă de 36 de ani.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că termenul de valabilitate a autorizaţiei de circulaţie provizorie a autoturismului în cauză este expirat din cursul lunii aprilie a acestui an.
În consecinţă, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliţiei Oraşului Avrig.

Conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, pe parcursul activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii conducerii cu viteză peste limita legală, pe DN 14, în localitatea Şaroş pe Târnave, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni au surprins, cu ajutorul dispozitivului radar, un autoturism condus dinspre Sighişoara spre Mediaş cu viteza de 100 de km/h.

Poliţiştii au oprit autoturismul în cauză şi au constatat că cel aflat la volan este un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Richiş.

La controlul documentelor, tânărul le-a înmânat poliţiştilor un permis de conducere care nu ar fi îndeplinit condiţiile de formă şi fond specifice unui document autentic.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu deţine permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule.

Astfel, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale, respectiv uz de fals.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş.

Tamponare pe Şoseaua Alba Iulia, în municipiul Sibiu

La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism la ieşirea dintr-o staţie de carburanţi de pe Şoseaua Alba Iulia, un sibian în vârstă de 45 de ani a virat la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre aeroport spre centru de către un alt sibian, în vârstă de 37 de ani.

Incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a şoferului de 45 de ani a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului, pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă.
Afisari: 32

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.