Comunicat de presă - PSD Sibiu
Sunt Marius Emilian Novac, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Antropologie din cadrul Universităţii 'Lucian Blaga' din Sibiu şi cadru didactic cu o experienţă de peste 29 de ani în învăţământul preuniversitar.
Cariera mea este strâns legată de oraşul Avrig, unde activez ca director al Liceului Teoretic 'Gheorghe Lazăr', o instituţie ce oferă toate nivelurile de educaţie preuniversitară. În această poziţie, pe care o ocup de peste 25 de ani, am dezvoltat numeroase proiecte la nivel local, judeţean, naţional şi internaţional. Dintre acestea, consider esenţial proiectul prin care am colaborat cu autorităţile locale pentru a construi mai multe corpuri de clădire ale liceului, asigurând astfel condiţii moderne de educaţie într-un singur schimb, pentru elevii noştri.
Pe parcursul carierei mele, am urmat un masterat în management educaţional şi fac parte din Corpul Naţional al Experţilor în Management Educaţional. În perioada 2018 - 2019 şi din nou din 2022, am ocupat funcţia de Inspector Şcolar General al judeţului Sibiu, ceea ce mi-a oferit o înţelegere amplă asupra nevoilor sistemului educaţional la nivel local şi mi-a permis să dezvolt soluţii adecvate pentru diversele provocări cu care se confruntă învăţământul preuniversitar din judeţul nostru.
Cu această experienţă vastă în managementul educaţional, am decis să candidez din partea PSD Sibiu pentru Camera Deputaţilor, cu intenţia de a contribui la formularea şi implementarea unor politici care să sprijine modernizarea şi eficientizarea educaţiei. Printre proiectele la care intenţionez să contribui se numără noua Lege a Educaţiei, a cărei legislaţie subsecventă se află încă în proces de elaborare. Este vital ca această lege să corespundă aşteptărilor tuturor celor implicaţi în procesul educaţional: părinţi, elevi şi cadre didactice, fiind esenţial ca reglementările să fie clare, aplicabile şi centrate pe nevoile reale ale sistemului.
Un obiectiv prioritar este promovarea descentralizării manageriale la nivelul unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică. Prin descentralizare, instituţiile şcolare vor avea mai multă autonomie în gestionarea aspectelor economice, financiare, administrative şi a resurselor umane. În plus, cred că este necesară profesionalizarea rolului de director de scoală. Instituţiile educaţionale ar trebui conduse de experţi în managementul educaţional, cu o formare solidă şi capacitatea de a lua decizii, fără obligativitatea de a preda. Acest model va permite directorilor să îşi dedice atenţia exclusiv conducerii şi dezvoltării şcolilor.
Un alt punct central al viziunii mele pentru educaţie este susţinerea proiectelor europene care pot contribui financiar la îmbunătăţirea infrastructurii şcolare. Este esenţial să încurajăm şi să sprijinim iniţiativele care aduc resurse suplimentare sistemului de învăţământ, deoarece investiţiile în infrastructură sunt fundamentale pentru calitatea educaţiei. Pandemia globală a arătat cât de important este ca toate unităţile de învăţământ să fie bine echipate şi pregătite pentru orice situaţie. Digitalizarea unităţilor şcolare şi asigurarea accesului la educaţie pentru toţi copiii, indiferent de mediul din care provin, reprezintă o prioritate urgentă.
Pe lângă digitalizare, consider că Programul Naţional 'Masă Sănătoasă' trebuie extins în cât mai multe şcoli, astfel încât să devină accesibil pentru un număr mare de elevi. De asemenea, sunt hotărât să sprijin dezvoltarea sportului şcolar, susţinând construirea de baze sportive moderne şi spaţii dedicate activităţilor fizice în cât mai multe unităţi de învăţământ. Sportul joacă un rol esenţial în dezvoltarea copiilor, iar şcolile trebuie să fie locuri unde elevii au acces la condiţii optime pentru a-şi dezvolta abilităţile fizice şi a adopta un stil de viaţă sănătos.
În ceea ce priveşte infrastructura educaţională, voi susţine iniţiative legislative care sprijină construirea de noi spaţii de învăţământ pentru preşcolari, cum ar fi grădiniţe şi creşe. În plus, îmi propun să promovez îmbunătăţiri în salarizarea personalului din educaţie, având în vedere că o recompensare echitabilă şi adecvată este fundamentală pentru motivarea şi păstrarea celor mai buni profesionişti în acest domeniu.
De asemenea, statutul personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic trebuie valorizat, astfel încât cariera didactică să fie recunoscută şi apreciată în mod corespunzător.
Prin aceste proiecte şi iniţiative legislative, îmi doresc să contribui la dezvoltarea unui sistem educaţional care să ofere tuturor copiilor din România acces la o educaţie de calitate, într-un mediu sigur, modern şi favorabil învăţării. Modernizarea educaţiei este astăzi mai necesară ca oricând, iar printr-o abordare axată pe inovare şi profesionalism, sunt convins că putem crea un viitor mai bun pentru toţi elevii, profesorii şi părinţii din România.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.