Comunicat de presă - Poliţia Română
Astăzi, 15 noiembrie 2024, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au efectuat 9 percheziţii la punctele de lucru şi sediile unor societăţi comerciale, precum şi la mai multe persoane, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare (participaţie improprie, în formă continuată - 75 de acte materiale), cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (în formă continuată - 75 de acte materiale).
8 persoane au fost audiate la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, în cadrul acestui dosar.
În fapt, în perioada 2018-2021, 3 persoane(femei) au determinat reprezentanţii unei societăţi comerciale să semneze 75 de bilete la ordin către alte societăţi, încasând ulterior, prin diverse metode şi prin interpuşi, sumele de bani din patrimoniul societăţii comerciale în cadrul căreia îşi desfăşurau activitatea în calitate de contabile.
Prejudiciul cauzat se ridică la suma de aproximativ 3,4 milioane de lei.
La percheziţie, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat mai multe înscrisuri, precum şi medii electronice de stocare, în vederea întregirii materialului probator.
De asemenea, în cadrul activităţilor de cercetare, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile, acestea având o valoare de 2.500.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii ilfoveni de la economic au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de 5 persoane (3 femei şi 2 bărbaţi), urmând ca în cursul zilei de astăzi, aceştia să fie prezentaţi procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cu propuneri privind luarea de măsuri preventive.
Activitatea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor criminalişti din Ilfov şi ai luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov, precum şi ai poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.