Comunicat de presă - Patriarhia Română
În ziua de vineri, 15 noiembrie 2024, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a primit în vizită de prezentare, la Reşedinţa Patriarhală, pe Excelenţa Sa Domnul Gudsi Osmanov, ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Bucureşti.
La începutul întrevederii, Patriarhul României a adresat un cuvânt de bunvenit domnului ambasador şi a apreciat bogata experienţă diplomatică şi academică a Excelenţei Sale.
La rândul său, Excelenţa Sa a mulţumit pentru primire şi a evidenţiat rolul important pe care Biserica Ortodoxă îl are în societatea românească contemporană.
În plus, pe parcursul întrevederii, domnul ambasador şi-a exprimat aprecierea pentru bogăţiile spirituale şi culturale ale poporului român. Astfel, Excelenţa Sa a menţionat faptul că evlavia şi credinţa poporului au asigurat unitatea şi continuitatea neamului românesc, greu încercat de-a lungul istoriei la intersecţia dintre trei mari imperii: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit de relaţiile de bună prietenie şi cooperare existente între ţara noastră şi Azerbaidjan şi a subliniat necesitatea intensificării acestora în mai multe sfere de activitate. Totodată, Patriarhul României a reliefat necesitatea şi folosul organizării unor pelerinaje pentru credincioşii ortodocşi români la locurile cu importanţă religioasă, istorică şi culturală deosebită din Azerbaidjan.
La finalul întâlnirii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a urât mult succes domnului ambasador la începutul misiunii sale diplomatice în România.
Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.